agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1558 .



Jurnal- (salonul 9)
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nelson ]

2011-07-31  |     | 




Priveam prin geamurile boierești ale salonului, ridicînd uneori ochii din cartea pe care o citeam fără să țin cont de ordinea paginilor sau de faptul că deja le citisem.
Nici timpul nu mai avea aceiași consistență și continuitate ca înainte și îmi părea-atunci și acolo -atît de á la long.
Nu simțeam dogoarea „lunii lui cuptor” și de regulă preferam geamul deschis în locul aerului condiționat.
La mică distanță în fața geamurilor era o perdea de tei maturi. Pe aceea parte a spitalului Sf.Sava precum și în spatele acestuia creșteau arbori. Doar fața clădirii și latura din dreapta ei, erau expuse permanent la soare.
Mă răscolea de fiecare dată ceva în mișcarea lor mută și înainte să citesc această carte. Atunci însă m-a izbit asemănarea celor două lumi pe care le trăiam simultan: lumea salonului cu oamenii de acolo și lumea arborilor.
Aveam nevoie de o explicație pe care nu o găsisem, dar pe care o intuiam. Pentru asta, un simț nou tocmai se ițise. Sursa lui se afla în paginile pe care le "pritoceam" îndelung în fiecare zi: „Orice peisaj te scoate din timp și natura în genere nu e decît o dezertațiune din temporalitate. Priviți un arbore într-o zi imobilă cu soare și cînd frunzele par broderii ale unei inimi în primăvară și veți înțelege că toate problemele devin fade în fața creșterii indiferente a naturii, a inconștienței ei, în afară de care totul e durere, blestem și spirit”.
Cît de departe în tine, trebuie să trimiți lăncile gîndurilor, cât trebuie apoi să sapi pentru a aduce prada lor înapoi la suprafață și cît de aproape trebuie să dogorască suferința, pentru a putea simți asemenea eseistului român, cu care se mândreaște-nevoie mare- cultura hexagonului!

Stătea chiar în fața mea, în patul unde se chinuise și ne obosise bătrînul dinaintea lui, rugîndu-se la toată lumea pentru a fi lăsat să moară acasă. Îl deschise pentru o boală foarte avansată. Așa s-a aflat că avea o tumoră urîtă. Pîna la urmă, la insistențele familiei l-au lăsat să plece.
Venirea megieșului din primul pat, era, în noile condiții, o binecuvîntare pentru noi-cei din salonul 9, care cu toții aveam să plecăm, după mai mult sau mai puțin timp, după mai multe sau mai puține probleme, cu toți vindecați spre casă. Noul venit se internase pentru a se opera de varicocel, însă după aflarea rezultatelor analizei se hotărî să renunțe definitiv la testiculul mărit).-Mie îmi ajunge, să te văd pe dumneata la vîrsta pe care o am -răspundea la ironiile colegului din dreapta mea- și apoi dacă vreau femei... mai am unul!
Tip la 75 ani, mic de statură, aplecat de la problema în cauză, cu umflături la ambele picioare (la unul avînd o grefă de piele cu repetiție, la celălalt un bandaj care era schimbat în mod curent) dar cu un cap plăcut și mai tînăr ca el și ca vîrsta lui. Lucid, cerebral, deschis, dezarmant în logica lui de sătean, maleabil dar și bățos atunci cînd era cazul, părea un personaj din poiana lui Iocan a lui Marin Preda. Era un soi de om curios, cu mult sînge rece, deschis spre dialog, mereu în priză.
I se spunea Dumitru.
Nu l-am văzut zîmbind niciodată. Privirea lui nu avea nevoie de artificii sau substituenți. Bătrînul avea un mod aparte de a te fixa cu privirea; apoi "te fixa" în plasa poveștilor și a gîndirii lui; asta se întîmpla aproape cu un ritual arahnidic. O făcea doar cu privirea, cu o voce egală domoală dar fermă și cu un gest ușor din cap și uneori din deget, atunci cînd mă chema aproape rugător; -dom' profesor....și venea tremurînd ușor plasa metalică a patului, pînă te copleșea cu istoriile sale.
Numele lui, al satului și al comunei, aminteau de brad, măzan (cuvînt găsit pe google-un castel franțuzesc) și un drag mai mare.
Omul nostru se recomanda mai ales crescător de albine. Era fascinat de acestea, de viața, organizarea, hărnicia, devotamentul lor față de familie, matcă și munca lor. Putea vorbi ore întregi despre trîntori, viruși apicoli, alcătuirea și construcția stupului (de exemplu punea sîrmele în ramă nu cum fusese sfătuit ci acolo unde mișcarea albinelor era mai intensă), despre sursele de polen, distanța zilnică de recoltare, iasca potrivită pentru afumat stupul, etc. Cred că împrumutase și el din caracterul albinelor, sau poate acestea de la el. Sigur calitățile lor se aflau într-un fel de simbioză, se împleteau desăvărșit. Se găsiseră. Uneori îmi parea că e un străjer de regină ușor încordat, veghind tot timpul, alteori stătea nemișcat ca o matcă, atunci cînd roiau în jurul său asistentele în costumașe albe.
Omul avea ceva instrucție și lectură la viața lui. Lucrase undeva la oraș, nu mai rețin. Era împlinit cu doi copii la casele lor. Acum era țăran așezat într-un sat din Suceava, aproape de Gura Humorului, cu animale, nevastă și ibovnică mai tînără cu vreo treisprezece ani ; -nu vîrsta e atît de importantă ci faptul că se simte bine și te face și pe tine să te simți la fel- că trăiești! -Dar nevestei matale dacă îi place și ei alt bărbat și îl aduce acasă, întrebă naiv-ironic, același cîrcotaș din salon. -E liberă să facă ce vrea cu viața ei! să-l iubească, dar nu să-l aducă acasă... că o alung și iau alta mai tînără! -Nici eu nu aduc gagica la mine, merg eu la ea!

Și iar seri lungi și nopți scurte de nesomn și tratamente dar și de povești adevărate și codimentate cu folclor:
“Toată apa din fântână de s-ar face vin Cotnar,
aș lasa limba română și m-aș face grădinar”
Noroc cu asistentele și infirmierele care ne făceau viața ceva mai frumoasă (în genere tinere), cu echidistanța, priceperea și-aș putea zice-chiar devotamentul lor (sensibilizat- e adevărat- uneori, cu cîte o bancnotă strecurată de pacienți sau rude în buzunărașele lor apretate).
Două din ele aveau acel zîmbet special, și una e să zîmbești doar cu buzele, alta e să-ți zîmbească și ochii în același timp! (deh, portița sufletului, ce mai !)
Oricum am plecat cu senzația că ceva se schimbase în modul în care este tratat pacientul într-un spitat din Moldova zilelor noastre. Medicația era de calitate și mai ales ERA (cineva din familie-farmacist-a prins un moment și a văzur fișa...asta e bună, asta e bună...!, lenjeria se schimba la timp și arăta bine. Chiar și bucătăresele m-au făcut să uit imaginea ceaușistă a "bucătăreselor stahanoviste" din spitale, care doar se îmbuibau din mîncarea bolnavilor. Ne invitau la masă, ne sugerau variante de ales cînd erau, ne încălzeau mîncarea de acasă.
Cine vă operează?... Păi dacă vă operează domnul profesor... v-a pus Dzeu mîna în cap! Echipa de chirurgi care mă operase era venerată în lumea personalului medical din secție. Și rezidentului i se prevedea un viitor de mare chirurg. Deja opera foarte mult pentru statutul său; avea și un mod inegalabil de a vorbi cu pacienții: amical, grijuliu, psihoterapeutic, detașat și particularizat totodată. Doar pe mine mă speriase, sau avusese o premoniție- cine știe..... -Basedow! e grea operația la bărbați; o să ne ia dracu mîine dimineață! Cam dură psihoterapia pe care mi-a aplicat-o. A trebuit s-o iau mai mult ca și pregătire sau călire...știu eu? Sau pote doar voia să aflu că v-a opera și el în echipă...
La două zile după revenirea din purgatoriu (în urma hemoragiei provocate de starea de agitație, nesomn, tuse, reacție la anestezic... !), la vizita de la ora 8, profesorul îmi adresă zîmbind ușor cîteva cuvinte greu de uitat: -ți-a trecut glonțul pe lîngă tîmplă…foarte aproape… doar ai întors capul puțin! (un rezident care mă pansase prima dată după accident zicea ceva de 10 secunde, dojenindu-mă că am mai făcut atunci și o mare greșeală, părăsind salonul!)
Acum nu mai sunt atît de sigur că doar eu sunt de vină; nici acum nu știm ce a fost.

-Moșule cînd ai avut ultima relație sexuală, ne readuse Ștefan la subiectul lui, văzînd că prinde momentul și subiectul. Așa se numea vecinul din dreapta, lucrător la o cunoscută companie din Iași, despre care moșul spunea din cînd în cînd: Ștefan e băiat bun, dar are mintea de copil :
-Acum în decembrie a fost ultima dată cînd am avut ... apoi am refuzat-o că a început să mă doară, să se umfle vena. Cred că îmi ajunge. Să fii și dumneata, așa la vărsta mea!
Mă prinsese cu poveștile lui despre zborul reginei, numărul gărzilor ce o apărau, cu trîntori, cu paraziți cu secrete pe care creșterea albinelor te face să te confrunți la tot pasul și te obligă să găsești tu soluții. Și mai ales cu soluțiile pe care singur le găsise, pentru că meseriașii nu i le spuneau decît pe jumătate. Îmi relatase cum reușea să hrănească cu zahăr albinele prin metoda borcanului, care i se părea cea mai bună și cum prinsese șpilul, după nenumărate scurgeri din borcan ale siropului,atunci cînd a văzut o țigancă cum răsturna respectivul borcan peste orificiu, fără să-l verse, făcînd o mișcare cu degetul peste bumbacul cu care acesta era legat la gura. Prin acea mișcare rapidă se crea un vid, suficient pentru a opri scurgerea siropului pînă gura vasului intra în lăcaș. Sau cum descoperise modul în care beau albinele iarna de pe pînza impregnată cu apa de condens, ce picură de pe fundul aceluiași vas descris mai sus.etc
-Nu sunt eu așa de credincios prin mersul la biserică, dar sunt creștin ortodox-îi plăcea să spună. Fusese crescut la oraș, dar se vedea că era om cu frică de Dzeu, după cum se comporta față de semeni, cu reguli aspre, dar cu judecată dreaptă și rece, cu responsabilitate și dragoste față de cei mai slabi. Doar că se citea pe chipul și prin voința lui puțin mai multă mîndrie, decît ar scrie la cărțile sfinte, că ar trebui să aibă un creștin. Era doar o mîndrie a minții și nu a sufletului său.
La două zile de la extirpare, m-a chemat lîngă el și cu cel mai amical și prietenos aer din lume, mi-a zis: mă simt bine și...azi mi s-a sculat. Avea bandaj la un picior și o pereche de izmene impecabile, bumbac cu in probabil oricum așa cum nu mai văzusem niciodată o pereche de izmene adevărate. Doar unghiile aspre crăpate, scorțoase, „îndoliate”, parcă tăiate cu barda, mai aminteau de modul lui de trai.
Aproape cănu-l mai cunoșteam într-o seară la televizor (îl văzusem doar în pat până atunci), cu ochelari rotunzi ce aveau brațele întoarse după ureche, a la Doru Stănculescu. Era iute la comentarii, cu un aer tineresc și foarte volubil. Venise seara meciului dintre Bute și șalangerul francez. Îmi era greu să țin capul ridicat după televizor, nu mai voiam să risc iar tv-ul nu era atît de sus fixat. Îmi părea rău că nu pot să asist la meci alături de bătrîn, să-l pot asculta comentând și chibițînd partida. M-am retras într-o rezervă cu Ștefan și am urmărit cele patru meciuri magnifice ale românilor. Parcă boxul schimbase axele caracteriologice fundamentale ale românilor. Am putut vedea la sportivii noștri în acea seară, ambiție, determinare, eficiență și tărie de caracter.

Celălalt bătrîn, monumental prin felul cum arăta la cei 80 de ani ai lui: fața uscată , curată, alungită, cu riduri puține, cu o expresie aspră bărbătească și niște ochi vii, tinerii - (într-o dimineață i s-a luat tensiunea care era 8 cu 12) Se ocupa de o mică fermă la țară, cu mult pămînt cultivat și animale destule, pe care o administra singur. Într-o dimineață ne povestea că era singur, îi murise soția, iar cei trei copii erau la oraș și veneau rar să-l aajute la treabă. Locuia într-un sat din Vaslui. De fapt vasluienii dominau salonul. Mă întreba destul de des, aproape cu o teamă copilărească: dom' profesor da o să doară, da o să mă fac și eu bine ca matale, dar e grea operația asta cu glanda, dar după operație nu simți că îți lipsește ceva din gît...?
Se plînse și el că are o femeie de patruzeci și ceva care-l ajută în gospodărie, dar că nu o poate aduce în casă, că nu-l lasă copiii, pentru că nu se cade. N-ai ce să-i faci moșule, dar o mai măngîi, mai pui mîna, te mai drăgălește și ea, apăsă Ștefan pedala favorită. Așa-i, așa-i...! rosti complice, cu un zîmbet larg, octogenarul.
Atunci auzii din nou vorba aspră a crescătorului de albine: copii trebuie să te asculte. Tu i-ai făcut pe ei, nu ei pe tine. Tu hotărăști ce faci cu casa ta, cu viața ta.

La plecare m-am apropiat de el să-l salut și să-i cer numărul de telefon, numele, eventual pentru ai solicita oarece informații despre albine. Era mai mult un motiv să-mi iau rămas bun.
Mi le-a dat și a început să-mi explice cum ajung la el prin Liteni, sub un pod la stînga, apoi spre Gura Humorului. Dacă veniți mai repede, vă dau un stup cu cîteva rame, restul le completați și puteți porni de acum să aveți producție mai mare la anul. Acum puteți obține cam două kilograme miere.
Am zîmbit, i-am urat de cele bune și am plecat în grabă, nu înainte de a da mîna și a schimba cîteva cuvinte de îmbărbătare.
Afară mă aștepta cu aerul condiționat pornit, băiatul și tușa Luminița (pe care o duceam într-un binemeritat sejur lîngă Bacău, la fratele ei), cea care îmi făcuse viața mai suportabilă cu prezența ei zilnică, cu compoturile, ceaiurile de mentă și supa strecurată și care îmi arătau că viața e frumoasă și adevărată în lucrurile și bucuriile simple, atunci cînd ești la greu.
Din spate mă priveau de sus, indiferente, geamurile mari ce despărțeau-ca niște porți ale timpului-cele două lumi.
O zi plină de vară ne aștepta afară, o zi cu oameni umblînd pe trotuarele prăfuite, cu viața, cu gîzele, cu mașinile și florile, cu multe multe albine și mai ales cu natura asta "atît de indiferentă la durerile, blestemele și (nu în ultimul rînd, aș adăuga eu) spiritul din jurul ei"
4.07-31.08.2011





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!