sunt într-o sâmbătă, ora unu, într-un cadru festiv. data nu are importanță. scriu cu o singură mână. mi-aș fi dorit să fie stânga din motive de siguranță. chestiune personală. încerc să mă descurc. durerea mă copleșește. am brațul stâng traumatizat. impactul cu podeaua, cu gresia lucioasă și rece, a fost greu. așa cum nu-mi găseam cuvintele, bunăoară, să explic bucuria drumului spre caraiman, la picior, urcând pe jepii mici bucegiul, lăsând în urmă, pe cărări de munte, cruci îmbrăcate în mărăcini de culoarea vieții, rozalii, așa nu pot, acum, să explic existența durerii care-mi zace în membru. deopotrivă bucurie și durere, la un moment dat, se întrepătrund. le este grea explicația. cum ai putea smulge din tine o avalanșă de bucurie sau un munte de durere dacă nu ai parcurs acest drum niciodată. firește, aș putea fi contrazisă sau să mi se strige în cor: și noi am simțit și trecut prin de-astea. sunt pregătită să nu mor, sunt pregătită să nu vorbesc cuiva despre ce nu le aparține. nu doresc să fiu înțeleasă pentru ceea ce scriu acum, cum nu pot să fiu responsabilă pentru neînțelesul celui care mă citește.
este ora 11:23, într-o zi care nu este sâmbătă. cu brațul imobilizat încerc să reconstitui momentul căderii mele. în jurul meu liniștea. hora oprită. timpul în care zac aruncată la podea, oprit și el.
îmi aud respirația și îmi e de-ajuns să înțeleg că nu am leșinat. trăiesc. iubesc secunda în care am simțit această bucurie. am un flash cu mine și diana pe munte lângă cascadă și privirea spre cerul care nu se zărește din cauza masivului stâncos.
văd masa la care stau prietenii mei. mă văd și pe mine din profil încercând să opresc orchestra nunții. pentru mai multă dramă beau un pahar de teachers. masa este servită. constat că am sărit peste meniul cu sarmale. primesc un platou cu pește. mănânc până ce dau de oase și mă opresc. mă felicit în gând pentru comparația osului de pește cu un brăduț de munte, apoi leșin.
la capul meu o asistentă oacheșă mă scoate din bal. realizez că mă aflu într-un spital. o tăbliță pe care scrie cu litere albastre, urgență – ortopedie, pe fundal un pinguin dansând “ mușamaua”. e absurd. nu ai cum să confunzi un pinguin cu o mușama, mai cu seamă într-un dans. ritmul și stilul sunt diferite!
- de unde veniți?
- de la o nuntă.
- să țineți brațul în ghips 5 (cinci) zile. ați avut mare noroc că nu vi l-ați rupt.

și-am urcat cu diana, la pas, în continuare, până la Omul. și am văzut crucea. și era vara lui august 2011 și brațul atunci nu mă durea...