În sertarul vechi un album prăfuit cu vechi fotografii de familie.
L-am deschis, amintiri din copilărie, cu rude si prieteni uitați sau trecuți deja dincolo.
O fotografie cu niște rude și un urs împăiat. Îmi amintesc cu cîtă curiozitate o priveam în copilărie. Era un urs nu prea mare, aproape de statura unui om. Nu mai stiu numele rudelor, aveau o vîrstă înaintată chiar și în poză. Tata cu mine de mână. Era foarte elegant în tinerețe.
Fete grăsuțe si înzorzonate de la țară, cu fețe rumene și zîmbitoare, unele chiar frumoase. Casa în care am crescut și din care am plecat demult, cu merii si prunii copilariei,tăcută. O femeie frumoasă, cu un copil în brațe, cu un zîmbet ca în reclamele la pastă de dinți.
_Cînd erai tînără ai fost foarte frumoasă, mamă!
Bătrîna ghîrbovită de ani, începe să plângă iar mie îmi scapă un bob de strugure pe care găinile se iau la bătaie. Așa plînge ea, din aproape orice.
_Cînd sînt tineri toți sînt frumoși, dragul mamei!
A crescut fără tată, era în timpul războiului și tata a crescut la fel. Poate de aceea s-au și luat, doi orfani cu mame sărace, crescuți din mila altora.
Pe la noi la un moment dat au venit și americanii.
Ne-au făcut poze color, precum le faci sălbaticilor din Papua, stînd înșirați pe marginea drumului, cu odraslele în brațe si prinprejur, uitîndu-se ca la o minune la pozele făcute la minut,în care se vede că întradevăr copacii sînt verzi.
Militari, printre care și eu, care credeau că viața este o luptă gata cîștigată, dar pe care, pînă la urmă o pierdem cu toții, fiecare la rîndul său, unii mai ușor altii mai greu... Și tata cînd trăgea mai mult la măsea spunea că ar vrea să construiască o biserică, după care să fie declarat sfânt și să meargă direct în rai fără nici o judecată.
Dar nu, nu se poate! În această fotografie sînt eu, nu imi mai amintesc de ea și mama mă ține de parcă aș fi un trofeu pe care l-a cîștigat într-o luptă pe viață și pe moarte.
_Atunci era sa te pierd, ai fost foarte bolnav.
Era prima dată. Mult s-a mai luptat mama pentru viața mea. Am fost o fire foarte sensibilă dar viața m-a tocit încetul cu încetul.
Dar pînă și acei americani au murit, copiii lor se poate să nu aibă habar unde este situată România, pe hartă.
Copiii celor din fotografii, nu știu de unde au părinții lor pozele acelea color, dacă le mai au cumva.
Acum lumea e plină de fotografii, care aproape că nu mai contează, decît... poate pentru unii ca mine. Acum copiii fac poze cățeilor abia născuți dar nu au nici măcar o fotografie cu părinții sau bunicii sau poate le au pe undeva, printr-un folder de care nu-și mai aduc aminte.
Vara aceasta a fost foarte bogată și caldă dar tot nu a reușit să-i multumească pe toți. De după deal, a inceput să-și arate chipul toamna.