îți scriu de sub o piatră funerară așa cum toți o facem la un moment dat. s-ar putea să nu mai ies de aici vreodată. tu să știi că sunt bine, demodată și rece, cu simțul umorului până la prăbușire. am înțeles de la un prieten care trăiește la umbra unui dig, din când în când sub aripa unui pescăruș, că viața la suprafață e fantastică. personal, nu dau nici doi bani pe vorbe. eu cred doar în realitate și uneori în broasca țestoasă. e felul meu de a respira sub pământ orice vietate. ieri, am citit cele trei “povești lupești”* pe care mi le-ai trimis în vis. am rămas pe gânduri la sfaturile înțelepte pe care bunica lup le dădea nepoților, la moștenirea ce urma să le rămână acestora după moartea ei. m-am întrebat dacă firul de păr alb al bunicii lup e dovada vie că îmbătrânim și noi.
nu îți poți imagina ce tristețe m-a cuprins descoperind că sunt om. probabil că nu vei zăbovi a-mi citi aceste rânduri dar dacă vei săpa adânc la rădăcina mea s-ar putea să întinerești.


* "povești lupești" scrise de Liviu Uleia, scriitor de poezie, proză și teatru. premiu pentru debut în 2000. carte editată de BCR Asigurări de Viață. iustrații realizate de Ovidiu Stanciu care desenează de vreo 20 de ani. Zice despre sine că este un ilustrator low profile.
din cele patru povești lupești, cea de-a treia poveste se intitulează "moștenirea bunicuței lup".