nu nu-l vedem haosul niarne viețuiește după
perdeaua lăsată-n jos peste durerile semințelor bolnave
dincolo de fereastră germinează confuzii absorbite în
dansul dezordonat al materiei rotindu-se-n aer inspirarea
lui îți dă senzația unei trăiri expresive expirarea însă
risipește acea moarte suportabilă fără-ndoială niarne
bâjbâim în agoniile realității între naștere și moarte
menținem cu generozitate un fel de dezordine ludică
acoperindu-ne iluziile-n plasma ei câteodată vedem
imagini reminiscente ale altei existențialități
dar trădăm doborându-le pe rând gustul lor
de dulce-amar ne-mpinge întotdeauna după perdea
m-aș putea dezice niarne considerând că dezvățarea
învățului ar refula-n genomul pe care-l credeam adormit
pot eu oare avea siguranța că imaginația nu dăunează
cunoașterii că suferințele vor folosi mai mult
decât plăcerile ar fi mult mai ușor atunci să răbdăm
întorcând și celălalt obraz lepădându-ne din haine
pentru înveșmântarea vreunui spirit decăzut
am face-o odată din conștiință a doua oară de ochii lumii
apoi ne-am întreba dacă mai are rost căci odată treziți
la realitate îmbrățișăm absurdul cu toate formele lui
de încântare dovedindu-ne zădărnicia efortului
încerc să înțeleg acest război care se dă între tâmple
și suflet și cât de înțelept va fi armistițiul lui
tind să cred că dincolo de acest haos abscons niarne
ne-am înrudit mai mult cu moartea decât cu viața
semințele au suferința lor dar numai pentru un timp limitat
în acest perpetuum dintre răsărit și apus ne alinăm durerile
purificând emanațiile vindecând virușii regenerăm
și asta îmi amintește mitul prometeic care refăcea
dimineața ce pierea noaptea noi niarne ne primenim simțurile
mărșăluind în ciclul acesta de restabilire sacră după cum
am fost destinați


16 octombrie 2011