Închid ochii și mă văd copil de zece ani în autobuzul care merge spre Săcel, comuna mea natală și unde locuiesc bunicii mei.

Am plecat în zori din orașul Vișeu de Sus, iar în autobuzul aglomerat e cald. Pe Dealul Moiseiului sunt serpentine strânse. Mi-e groază de fiecare schimbare de viteză sau direcție. Ca să îmi fac curaj, fredonez un cântecel.

Pe deal la Moisei –
multe de serpentine
și doar o mașină

Ajungem în vârful dealului. Mă bucur că am scăpat de emoții. Pe lângă drum, grupuri de oameni merg spre Valea Izei. Sunt pelerinii care și-au petrecut noaptea la Mânăstirea din Moisei și au participat la slujba ținută în cinstea Maicii Domnului. În tradiția localnicilor, 15 august e o zi tristă.

Autobuzul depășește un grup numeros de tineri. Fetele sunt îmbrăcate în alb. Tinerii poartă prapuri, steaguri bisericești. Acest grup cântă un imn închinat Fecioarei Maria, imnul "Fiii lacrimilor tale".

Bănuiesc că și verișoarele mele sunt în grup. Pe una dintre ele o zăresc și îi fac semn cu mâna. Ea îmi răspunde zâmbind.

Ajungem în stație. Coborâm. Numeroși săteni sunt în drum și așteaptă pelerinii. Tata vorbește cu ei, eu le spun că am venit să îmi văd bunicii…

Ajungem la bunici. Ne întâmpină o casă din lemn, cu acoperiș din șindrilă, cu geamuri mici.

Zi de vară –
în nucul de lângă casă
strigă o țarcă

Masa e pregătită la umbra unui măr bătrân. Bunicul aduce țuică, bunica aduce oala cu sarmale. Mama aranjează pe o farfurie prăjitura cu măr, preferata familiei.

Încet, încet se adună întreaga familie. Sunt felicitate Mariile: bunica, mama, nașa și câteva verișoare. Între timp, ajunge și Maria, verișoara cu care ne-am întâlnit pe drum. Ea ne povestește cum a fost la Moisei și ne învață cântecul pe care îl cântau.

Pe malul Izei
roata morii se-nvârte –
răsare luna

Deschid ochii. Emoția persistă. Și amintirea bunicilor, părinților…