Din pântecul ei se ridică
Scârțâitul abrupt
Al fierului și al pământului
Al nenumăratelor treceri spre seară

Fântâni adanci în care trecătorul își poate vedea
acoperișul casei
glasul răgușit al copiilor proaspăt ieșiți din copilărie
ca dintr-o iarnă grea

Fântâni săpate atât de adânc
de parcă nu apa e căutată în ele
ci pântecul ei
frământând durerea ca pe un bulgăre de sare