Domnului V., un om pentru care orice zi este azi

M-a strigat tăcerea omului mut sub privirile trecătorilor. Am întors capul și m-am întors din drum, i-am dat covrigul din geantă și el mi-a dat voce. Atunci am auzit cel de-al doilea strigăt. Mi-a spus că-și ține cuvintele în bănci tăcute, cele care întotdeauna au răbdare; că mulți sunt lăsați să nu înțelegă că-n creșterea lui și-a spart cochilia, că pentru el venele nu poartă doar sânge, și că nu acest sânge îl face viu; că-i ține dragostea de foame și de frig și că într-o bună zi el va muri cald, tremurând în somnul lui fără de vise.

Cu domnul V. aveam cel puțin două lucruri în comun, amândoi credem în imposibil și niciunul nu știa în ce zi era.