Aș fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Și nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că Moșul cel iubit e-un basm pentru copii,

Și nici chiar prin liceu, chiar și la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am așteptat,
Cătau sa mă convingă, cu chestii fumate,
Că Moșul nu există și nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci și n-am să cred vreodat’,
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri așteptat
De oameni înțelepți și nu de maimuțoi,

Așa că mă gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât mă iubesc, să-i mint pe nepoței
Că “Moșul” care-l știu nicicum n-ar exista…

De-aceea, când pe brazi steluțe se coboară,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepoții azi, e sigur c-o s-apară
Bătrânul Moș Crăciun, cu daruri la copii…

Iar voi ce-ați mai nega, de răi și urâcioși
Ce-ntr-una clevetiți că “Moșu”-i basm curat,
Vă rog, pe cinstea mea, fiți oameni serioși !
Pe Moș Crăciun îl știți că este-adevărat…

E drept, bătrânul “Moș”, care odinioară
Venea prin nea în zbor, din nordul depărtat,
Cu barbă, nasul roș’, cu reni la sănioară,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,

E tuns, chiar mai mereu, și-i zilnic bărbierit,
De sac a și uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu’, v-o spun eu, mă mir cum n-ați ghicit !
E roșu câteodat’, de la un păhărel,

Și când o ia la mers, ca un arac de viță
E zvelt, nu-i cocoșat, și-atâta-i de vioi…
Îndeosebi când dă cu ochii de-o pipiță,
Dar asta…ce să mai !...rămâne între noi…

Valeriu Cercel