agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1217 .



Faust și Golem
personale [ ]
dseu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [borismarianmehr ]

2011-12-27  |     | 



Între Faust și Golem


Începând cu autori anonimi, apoi cu Marlowe, Goethe, apoi Feuchtwanger,dr. Faust a devenit un erou mitologic… modern. Viața veșnică este un vis la care nu se renunță, indiferent de preț. Golemul este mai puțin cunoscut, dar el are corespondent în cinematografia americană , pe Frankenstein, dar este departe de ceea ce a fost în legendă. Ideea creaționistă pe care omul a … furat-o de la Dumnezeu nu este nouă, în mai toată mitologia antică există Primul Om, iar grecii l-au pus pe Pygmalion să creeze prima femeie … artificială. Să vedem de unde plecăm și unde ajugem. Andre Neher a scris o carte „ Faust și Maharalul din Praga”, publicată în Franța în 1987, iar în română , la Editura Hasefer, în 2009.
Autorul afirmă că Faust este mitul omului modern, iar Golemul – al omului postmodern. Anul „nașterii” lui Faust este 1587, într-o culegere, Volksbuch, din Germania, care i-a folosit lui Marlowe, dramaturg contemporan cu Shakespeare. Cu patru ani înainte apăruse o legendă despre Marele Rabin Loew din Praga ( numit și Maharal) care ar fi creat o „ființă”, Golem, pentru a apăra pe evrei de persecuții, violențe. După marile tragedii ale Celui de Al doilea Război Mondial, Auschwitz-ul și Hiroshima, ideea că omul poate crea , dar și distruge o lume prinde din nou rădăcini, iar Thomas Mann scrie un roman alegoric, „Doktor Faustus”. Apocalipsa pare a fi la îndemâna omului. Alături de arma atomică, apare și Cibernetica lui Wiener. Trăim și azi într-o confuzie, care pune la grea încercare orice tradiție. Adevărul este că dr. Johannes Faustus ( 1480-1540) și Rabinul Loew din Praga ( 1512-1609) au fost personaje istorice. Dar legenda nu se interesează de istorie. Iar scriitorii au fantezie, astfel, Thomas Mann îl asociază pe Faust cu Satana, iar Norbert Wiener pe Golem cu Dumnezeu.
Maharalul din Praga, cum este numit Rabinul Loew se bucură de cinstire în Praga natală, astfel, o statuie din 1912 străjuiește intrarea în Primăria orașului, Kafka, Rilke, Schoenberg, Brod, ș.a. au salutat inaugurarea. Nici naziștii, nici sovieticii, comuniștii nu au distrus-o, iar praghezii consideră că este statuia lui Faust. Confuzia este explicabilă. Cele două mituri s-au născut aproximativ în același timp, în secolul XVI. Nici nu este o mare eroare – atât Faust, cât și Rabinul Loew studiau mistica, teologia, științele. Probabil că ei cunoșteau și Cabala, mistica fundamentală. Ambele legende au și o aură erotică. Faust dorește să redevină tânăr, este îndrăgostit de Margareta, Rabinul Loew își pierde soția și suferă profund, caută o cale de a se regăsi. Lui Faust îi vine în ajutor Mefisto, Rabinul este cucerit de ideea de a crea Golemul. Față de Dumnezeu, amândoi se află în plin păcat. Faust caută o soluție pentru propria fericire, Rabinul este preocupat de soarta comunității. Aici apar deosebirile. În limba ebraică EMET înseamnă adevăr, iar MET, moarte. Timp de șase zile, Golemul avea pe frunte însemnat cuvântul ADEVÃR, în ziua a șaptea, de odihnă, el era mort, Rabinul îi ștergea litera E. Ca și în Cabala, fiecare literă are o valoare imensă. Ambele personaje, dr. Faust și Rabinul au trăit în spații de cultură asemănătoare, primul în Germania, al doilea în Praga aflată în cuprinsul imperiului habsburgic, limba germană și cultura erau aceleași. Heidelbergul și Praga, orașe universitare, numeroase punți culturale, deși cehii își păstrau identitatea. Doi umaniști, Faust și Rabinul, inițierea prin apelarea la forțe oculte, tendințe mesianice de cucerire a lumii pe cale spirituală, fără nici o violență. Unii autori, înclinați spre antisemitism au speculat mitul lui Faust, identificându-l pe acesta cu „evreul rătăcitor”. Nici o șansă. Goethe știa foarte bine de unde luase modelul. Un rol în aceste mituri îl are Puterea, la început a împăratului, apoi Puterea Divină, cunoașterea Cosmosului. Astronomia făcea pași importanți în acea vreme, legile lui Kepler, descoperirile altor astronomi aduc nivelul de cunoștințe la o treaptă uluitoare. Rădăcinile sunt în cer, spun învățații. Crearea lui Adam revine în limbajul filosofic. Golemul capătă cele mai diverse însușiri, este un monstru, este o fantomă, este romantic, în dramaturgia evreiască apare prin pana lui Leivik, apoi în poezia lui Nelly Sachs, laureată cu Nobel, în 1966. Divinitatea face jocurile, hazardul este controlat doar de Divinitate. Thomas Mann se cufundă în tradiția muzicală, dodecafonismul lui Schoenberg îl duce cu gândul la experiența lui Faust. Două mituri care au fecundat și vor continua să fecundeze imaginația creatorilor.

Boris Marian

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!