Mijlocul lunii august. Din toate părțile orașului se auzea muzică. Nu am mers la plajă. Când am cerut explicații, bunica mi-a spus că e Ziua Marinei și vom merge după apusul soarelui să vedem artificiile.

Am așteptat cu nerăbdare să vină seara. După ce bunicul a venit de la serviciu, am mâncat și am plecat la plimbare. Am trecut pe lângă cortul în care aveau loc spectacolele de circ. Bunicul mi-a promis că mă va duce să văd spectacolul. Poate la matineu, adică la un spectacol de dimineață.

Ne-am îndreptat spre port. Pe mare erau mai multe vapoare destul de aproape de țărm. Aveau stegulețe roșii, galbene și albastre. Toate vapoarele aveau luminile aprinse. Chiar și pe stâlpii de pe alei erau înșirate stegulețe roșii, galbene și albastre. La ușile tuturor instituțiilor erau steaguri tricolore.

În drum spre cazinou, bunicul mi-a arătat clădirea în care se afla Comandamentul Marinei. La poartă erau doi marinari care erau de gardă. Aveau mitraliere și stăteau ca două statui.

În parc, ne-am oprit în fața statuii lui Mihai Eminescu. Emoționată, spun:

- Seamănă cu Eminescu din cartea mea!
- Ai cărți?
- Sigur. Știu și poezii.
- Ce poezie știi?
- „Somnoroase păsărele”, de Mihai Eminescu.
- Ne-o spui și nouă?
- Cu plăcere.

Și le spun bunicilor cele trei strofe din cartea mea cu desene. Numai trei? Da, că strofa cu îngerii nu era în carte. Acea strofă mi-a spus-o bunicul și, a doua zi, bunica m-a învățat rugăciunea „Înger, îngerașul meu”.

S-a înnoptat. În parcul de pe faleză am găsit un loc între Cazinou și Poarta șantierului naval. De acolo vedeam marea și cerul. Lume multă. Băncile erau ocupate de cei care au venit mai devreme. Nu era o problemă! Mulți tineri stăteau pe iarbă, chiar dacă, din când în când milițieni îi certau.

La prima salvă de tun, am tresărit. M-am bucurat când cerul s-a umplut de stele colorate. De la un timp, mă obișnuisem cu zgomotul, cu strigătele spectatorilor, cu mirosul de praf de pușcă adus de curent.

- Ce se întâmplă dacă o stea nu se stinge la timp? Arde locul în care cade?
- Fii liniștită, mă îndeamnă bunicul. Se sting toate.

Alte steluțe colorate, alte strigăte de admirație. O stea refuză să se stingă și cade la câțiva metri de noi, într-un grup de tineri. Fetele țipă și fug. Băieții le urmează de aproape.

- Am văzut ce se întâmplă, spun mulțumită. Vedeți că se poate să ardă mai mult decât credeți?
- Prooroc să te faci! îmi spune bunica.
- Cântăreață de operetă mă fac. Am stabilit deja. Asta nu înseamnă că nu mai pun întrebări ciudate.

Am plecat fericită că am văzut pentru prima dată în viață artificii. Așteptam cu nerăbdare să pot povesti despre ceea ce am văzut. Cui? Celor de la Vișeu, că acolo nu sunt marinari.