Chiar dacă anii trec agale
Și-n raiuri ochii și-a deschis,
La fel și azi, prin ce a scris,
E viu nea Iancu Caragiale ;

Îl regăsim în mod burlesc,
Cu-același zâmbet ceas de ceas,
“La Moși”,”La poștă”, la taifas,
Unde-i “Boborul” românesc,

În vreo “Fifină” , “Marghioală”,
Sau în vreun Rică, Pristanda,
La vreo “Pastramă trufanda”
De pe “La hanul lui Mânjeoală”,

În cei de-și vând, simandicoși,
Un Farfuridi, orator,
Un Dandanache, luptător,
“Parlamentarele gogoși”,

În “mizerabili”, “moftangii”,
“Bampiri, corupți, bibici, mișei”
Împiedicându-ne de ei
Aproape-n fiecare zi…

Și-apoi, “rezon !”, aproape toți
Ce-avem “famelie” o știm,
Un “Domnul Goe”-l regăsim
Printre copii, printre nepoți !

Iar când vedem, nu e bizar,
Ca-n Franța, Anglia, faliți
Cu vile, bani și…nemunciți,
C-ar fi ceva…”curat murdar” !...

Dar venerabilu-i etern
Și “admirabil” și “sublim”,
Cu-o vorbă ce-o tot auzim :
De unde bani ? De la guvern !...


Și chiar de a umblat haihui,
La Haimanale fi’nd născut !
Jupânu’ Iancu, din trecut,
A fost și e la locul lui,

Că de-aia azi mă-ntreb și-oftez,
Privind ce fac “mișeii”-n stat,
Și nu-s…nici vorbă, turmentat !
Cu cine oare-am să votez ?!

Valeriu Cercel