mi-e dor să-mi colind codrii aiurea,
să frământ în mâini pământu-negrit
să gust frunzele când vuie pădurea,
mi-e dor să mai fiu copil de mănar
fericit.

prin munții din varnița mi-e dor să hăladui,
cu cerbul să-mi intersectez sclipirea din iriși,
tresărind amândoi, bucuros ca-mi ingadui
să urc aceeași potecă ingustă, dar mai largă la finiș.

cocoșul de munte să-mi fie tovaraș de drum,
în trapul unui cal alb să mă pierd,
izvorul din "stânjini" să-l am ca parfum,
cu tot trilul din mai, un timp de final să-mi dezmierd.

popasul de noapte să-l fac peste furu,
când ursul coboară la mure-n martinu,
așternutul de vise să-mi scrie conturul,
in odihna de-un ceas să-mi mântui destinul.

trezit dimineța devreme, să-mi spăl trupul
în izvorul din stâncă,
din ciuciurul de brad să sorb apa aghiasmă natală,
să pornesc iar la trap să mă pierd în padurea adâncă
doar o zi fără-un scop, doar o zi să uit de lupta în aparență banală !