agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3318 .



7 ani fără divorț
personale [ ]
A(ma)N(t)A lui Manole

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Maria Pilchin ]

2012-02-07  |     | 



De sub cearceaf se ițesc patru picioare. Un picior îți atinge tantric cu unghiile-i roșii talpa. Tresari. Doarme și provoacă. Dorințe de roze purpurii te prind într-un iureș matinal. Ochii ei somnoroși, speriați, mirați te privesc direct cum nu te-a privit nimeni niciodată în așa clipe. Simți că nu ai posedat-o nici în noaptea trecută și niciodată, între voi stă ceva care te chinuiește de ceva vreme. Credeai că noaptea aceasta te va elibera de ea, o apuci și o posezi metodic în ritmuri de cazarmă. Te simți revărsat ca un val de Dunăre, în timp ce genele-i tresar juisant... într-un sfârșit cu ochii închiși stă calmă și știi că nu e alături. E departe.
Pe cearceaf pete purpurii. Întrebi curios - ...? „Amor traumatizant de cazarmă”, râde ea printre dinți. E calmă până într-acolo încât simți că poți pleca și poți rămâne și ea va rămâne la fel de liniștită. Îți simți dinții încleștați ca de câine. Ești liber și asta te irită. Aștepți măcar un semn să mai rămâi, să stai aici în albul ei, lumea ei, te simți ca niciodată posedat, utilizat cu dezinvoltură.
Cele două cafele servite atât de „ca de fiecare altă dată” te aduc într-un comun de moment. Vrei să te simți plictisit, cauți argumente de ce ar trebui să pleci și nu poți. Dacă ar sta ea să te roage, să îți dea măcar un semn să rămâi. Tace cuminte și într-o fericire a ei. Așa nu poți pleca, ai nevoie de mâini întinse, ochi în lacrimi, picioare desculț petrecându-te până la ușă. Ea se uită la ceas și înțelegi că așteaptă să pleci. Te apucă o stare de nebunie. Stai înfipt în scaun și cu ochii pe ea. Înțelegi că pe ea nu o poți părăsi, mai degrabă o va face ea. Te doare în masculinitatea ta această constatare. O urăști. O ură gata de dăruire până la total.
Te privește și zâmbește. Așa ți-o face în fiecare dimineață deja al șaptelea an. Pe hol se aud picioare tropăinde. S-au trezi copiii și uiți ca de fiecare dată că doreai să pleci. O întrebi ceva despre niște cumpărături, te privește cu albastrul ochilor ei și știi că ai poseda-o încă o dată acum și aici și ai pleca departe pentru totdeauna, dar nu mai poți, e prea de cer albastrul culoarea ochilor și prea ai tăi copiii.
Nu există încarcerare mai mare decât conștientizarea libertății...!

M(Ano)le, mă iubești?

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!