Îi vedem peste tot.
Aranjați, asortați, parfumați dar totuși triști, treji și cu ochii goi.
Cearcănele arată ravagiile nebăutului și privirile mângâie timide, fricos și fugar femeile.
Sunt ei căsătoriții, îndreptând-se spre muncă, ca martirii către răget, hotărâți să facă viitorul partaj cât mai complicat și mai delicios pentru consoartele lor.
Firele de păr alb nu sunt multe, doar ceva mai multe decât ale burlacilor.
Banii pe care îi cîștigă nu sunt mai puțini, chiar le-ar ajunge, dacă ar fi ai lor.
Străbat, precum antilopele în migrație în fiecare dimineață orașul spre pășune, revenind în savană, cu iarbă în portofel și privirea umedă la consoarte.
Dar câteodată câte un exemplar mai norocos se răzlețește de turmă. Fie mugetul lui a fost, din greșeală prea tare și a deranjat savana, fie antilopa și-a găsit un gnu mai cornuros, fie pur și simplu iarba depusă ritmic nu ajunge pentru vita și toți vițeii de acasă.
Motivele sunt irelevante, ideea este că uneori migrația pentru câte unul devine imposibilă, accesul în savană blocat de noua încuietoare la ușă și dreptul de a mai boncălui înlocuit cu libertatea de a pleca în zare.
Urmează o perioadă patetică de behăit și de mugit, asemănătoare cu plânsul copilului căruia i se scoate o așchie din picior. Vânătaia pare că nu va trece niciodată și durerea pare fără sfârșit.
Și totuși...
Trece timpul și migrația continuă.
Dar în această masculină migrație apar, cu timpul, și ei, divorțații.
Sigur, ciorapii nu seamănă mereu și bărbieritul este opțional.
Cu siguranță modificarea și transformarea lor în mai buni de către femeie s-a terminat de mult. Probabil că ei suferă pentru asta, dar și-o ascund cu bărbăție.
Stigmatul însă este vizibil de departe, sub forma zâmbetului constant și a strălucirii privirii fixate pe copitele gazelelor tinere de pe stradă.
Pasul este ștrengăresc, chiar dacă drumul lor cotidian pare haotic, cu lungi opriri în cluburi, la jocuri sau crâșmă.
Pentru prima oară în ani de zile li se pare că au salariu, timp liber și aer.
Sunatul mobilului (care în mod uzual deprimă însuratul) le provoacă bucurie și chiar dorință de a răspunde.
În lumea lor nu mai există migrație, doar păscut, nu mai există migrene, doar sex, nu mai există probleme, numai rezolvări.
Presupun că ăsta este cercul vieții în savana zilelor noastre.