...îngrijesc și acum grădina noastră
dar florilor nu le mai dau întregul zâmbet și nici din roade nu ofer venerei
sunt trandafirii credincioși aproape
iubirii stăpânite
cu tine învățate
nu-i mai vorbesc și nu-i răspund
smochinii încărcați de fructe-așteaptă
cu nerăbdarea mea, culesul
și lauri, cimbru, amaranth și crinii mai păstrez
dar iarba de isop
leproșilor o dăruiesc mereu
și morților veșminte și
rozmarin așez.
***
Ovidiu,
acasă totul altfel e acum.
Și eu.
Rochia mea în grădină a adus iar înserarea
mai grea decât așteptarea acestui secol
e taina
din plânsul puternic al unui prunc.
***
noaptea
mierea de-atunci pe buze topită mai aspră-i, mai amară
se spune că nici otrava nu mai e dulce și nici
frumosul nu mai cere frumos
hidoșenia nu mai caută doar cele hidoase
suflete amputate aspiră întregul
și-l spurcă și-l taie, îl aruncă și-apoi plâng
rămâne noroi în orbite și sânge sub unghii încheagă
***
nu, nu știai
că trebuie să-nvăț și suferința, nămolul din inimi cum se spală
sau cât să arzi să poți percepe
nemăsurate Puterile cerului fără corp și greutate...

stăpânirea de tine acum de mine mă leagă