Cartea care trebuie
de Dan Ionescu


Voievodul lotrilor (ed. Scrisul Românesc, 2011) de Marius Cilibia este o carte de aventuri, adresată tinerilor, având ca punct de plecare balada cultă Banul Mărăcine de Vasile Alecsandri. Titlul Voievodul lotrilor inspiră o atmosferă haiducească, ideea existenței unui opozant la fel de puternic, prin cuvântul „voievod”, al însuși domnitorului feudal. Evenimentele relatate stau sub forța devoratoare a timpului, a cărui curgere „lasă urme”.
Prin cele trei componente ale sale: Botezul, Roboteala, Ispășirea, cartea trebuie privită ca un adevărat bildungsroman. De la primele pagini, surprinde principala abilitate a autorului, descrierea. Cadrul prezentat se află în vecinătatea Dunării care se scaldă tulbure „sub malul abrupt, nămolos”, în apropierea unui cuplu de îndrăgostiți. Există un contrast între vânătorul „care nu se vedea” și cetatea care „se profila puternic, pe cerul care începuse să devină roșiatic la apus”, un contrast între aparențele fizice efemere și cele durabile, între om și creația lui: ars longa, vita brevis. Numele personajelor sunt inspirate de istoria nobilă a Olteniei, precum Alexandru Radu Craiovescu sau Banul Mărăcine, autointitulat stăpân al Țării Severinului, într-un moment când încearcă să răzbune moartea tragică a unor oameni realmente nevinovați.
Vedenii medievale concurează prin aspectul lor lugubru, simbolistica bacoviană: în loc să țipe în crengi negre, pline de zăpadă, un pui de cioară „se încurcase între măruntaiele unor copii” răpuși de săbii dușmane. Este de ajuns pentru a justifica voința de dreptate a celor care apărau valorile naționale tradiționale. În Voievodul lotrilor, actele justițiare sunt îndeplinite de boierul proscris Banul Mărăcine, în favoarea celor necăjiți. Ca în Nicoară Potcoavă, alături de ban vine o mână de voinici. Ei sunt cei care iau pulsul mulțimilor și informează asupra direcției armatei domnești. În multe pagini, se dă o luptă mai mult pentru onoare: „Iar voi, nevolnici pământeni, care plecați de bunăvoie grumazul ca să vă scuipe liftele în creștet, să țineți minte că s-a ridicat pentru slobozenia pământului Banul Mărăcine cu tovarășii săi”.
Azi, legătura cu lumea medievală este inexistentă. Așa se pare. Se păstrează însă destule elemente care propagă viața târgului de atunci: prezența carelor, a căruțelor, funcționarea acestui obicei de punctare a unei înțelegeri, adălmașul, trucurile (reclama) diverse și deseori comice folosite de negustori în atragerea clienților. Decorurile interioare ale unei lumi pe care o regăsești transcrisă în detaliile ei principale, în documente sau reflectată în alte forme de artă, precum pictura, sunt refăcute în baza unui puternic simț vizual: „patul învălit cu macaturi grele și scoarțe țesute în război de femeile curții. Lângă pat, odihnea blana ursului” vânat cu mult timp înainte. Autorul trebuie să fi explorat în vacanțe, la țară, fie și numai din curiozitate, case țărănești, cu odăi mari, răcoroase vara.
Atmosfera de complicitate și de așteptare (în suferință) a finalului de viață, din capitolul despre agonia boierului Barbu Craiovescu, este similară celei despre sfârșitul domnitorului feudal Alexandru Lăpușneanul din nuvela cu același nume a lui Costache Negruzzi: „Boier Barbu Craiovescu stătea gros și amenințător, pe patul acoperit cu macaturi grele și scoarțe țesute în război de femeile curții. Lângă pat, acolo unde sprijinea boierul picioarele goale atunci când era sănătos și sălta din căldura și moleșeala somnului, înainte de răsăritul soarelui, odihnea blana ursului pe care-l vânase după nașterea lui Alexandru… Un geamăt scăpă de buzele vinete. Lisandra, bătrână și cocârjată, da iute ca o zvârlugă, își făcea de lucru pe lângă patul muribundului”. Trăsăturile fizice ale personajelor prevestesc faptele acestora.
Marius Cilibia are o voioșie a relatării. Dialogurile aparțin unor personaje active, care nu au timp să viseze. În schimb, în cazuri de cumpănă, au planuri salutare și de impunere pe urmă, a autorității lor. Totuși nu avem de-a face cu o luptă pentru putere. Este mai degrabă o bătălie pentru principii, pe care autorul nu vrea s-o rezolve el și lasă în seama combatanților livrești să-și izbească făptura de circumstanțele destinului îngăduit de carte. Acțiunea este captivantă, specifică unei cărți de aventuri. În Toate pânzele sus! de Radu Tudoran, proba caracterelor se face, în cea mai mare parte, pe mare. În Voievodul lotrilor, spațiul mare al patriei vechi susține demonstrația de însușiri morale. Denumirea de „voievod al lotrilor” care pică pe capul cuiva onorabil în esență, este maximală, cu sensul de a nu permite concurența. Furtișagurile se comit pentru a pedepsi lipsa de omenie a celui de la care se ia (a victimei). Opoziția dintre făptaș și victimă a intrat în literatura populară și cultă, îndeobște în repertoriul scriitorilor pașoptiști, cu ponderea de simpatie de partea făptașului venit din rândul celor săraci, dar și din rândul boierilor pământeni aflați în conflict cu stăpânirea. Ideea de libertate și de dreptate se mai exprima și așa, printr-o epică de happy end.
Cititorii au prilejul de a-și procura o carte nouă, activă, pe care Marius Cilibia a elaborat-o cu încrederea că va plăcea.
(Revista „Scrisul Românesc”, Nr. 2, februarie, 2012)