ce-i viața mea? o răzvrătire
a plinului nimic în toate cele
a lui de bune și de rele
și-un strigăt grav pentru iubire.

sunt ticălos și-mi trag belele
cu mult pornirile-mi de vis,
note în simfonii rebele,
ce-mi scriu pe clipă : interzis.

și totuși prind pojar se stele
din cerul meu de necuprins,
și-mi sunteți voi pe linia din palmă
a vieții,nimburi de nescris.

umani sunteți prin viețile carnale,
dar pentru mine sunteți zei.
gândind fără de timp,în toane,
n-aveți nici mâine, azi, nici ieri.

sunteți povara efemeră
a fulgerărilor de gând...
ca oameni muritori voi sunteți,
nemuritori doar prin cuvânt.

cu voi, în versuri potrivite,
căușul palmelor îl umplu și mă spăl
pe sufletul cu urme deșirate
din ghemul strânsului obol.

în templu care sunt vă ard vorbirea
ca pe o ambră în altar,
crezând că-n voi am fost odată
și astăzi sunt alt avatar.

altminderi cum pot să-mi explic
trăirile? nu simt nimic
din mare până-n cel mai mic
fior de gând,cuvânt sau necuvânt,
fără de voi...