sînt zile în care în loc de inimă în piept am o gamelă
din care liorbăie niște bunici
ghemuiți în tranșee
plămînii sînt schije ce spintecă noaptea
și-i scot măruntaiele
de veghe la capătul ei ziua un panicat medic militar
care nu știe altceva decît să administreze morfină

mai sînt și zile în care scot lumina din casă
ca pe un prozelit ce-mi vinde gogoși despre noi dumnezei
vreau doar să stau întins
să fac pe mortul
ori să-mi imaginez că liniștea e un cadavru cu care trăiesc
de ani de zile în cameră
doar pentru a-i încasa pensia

bizară senzația că trăiesc țintuit de old sparky
și dumnezeu e un gardian idiot
care nu știe să seteze voltajul
așa că zilele mele sînt șocuri electrice
și urlu pînă devin cianotic
dincolo de ferestre martori nepăsători
se uită la ceas așteptînd să se întoarcă
în gropile comune pe care ei le numesc
viață

odată și-odată o să-mi vină curajul
o să mă dau de trei ori peste cap
și-o să devin altul
o să uit tot ce știu despre mine
o să mă salut de parcă m-aș vedea prima oară
o să mă angajez cofetar
într-o patiserie din covent garden
n-o să-mi mai fie frică de ploaie de oameni cărbune
o să fac mogîldețe din turtă dulce
voi sufla peste ele și le voi spune
creșteți înmulțiți-vă
și populați cerul