agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-05-24 | |
Era în luna aprilie a anului 2009. Navigând pe internet, am descoperit site-ul literar Agonia. Fără să bănuiesc cât de important va deveni pentru mine, am citit unele texte postate și am ajuns pe o pagină unde se anunța un concurs de epigramă: „Arcașul de aur”. Inițiatorul concursului, Laurențiu Orășanu, editor la secțiunea „Epigramă”, anunța regulamentul, conform căruia, participanții se vor întrece pe parcursul a opt luni, urmând ca la sfârșitul anului să fie desemnat câștigătorul.
Citisem, ocazional, câteva epigrame prin almanahuri, dar nu știam nimic despre cum se scrie o epigramă. Acest lucru nu m-a împiedicat să particip la concursul lunii mai. Nu știu dacă gestul poate fi considerat o nebunie, dar curajul meu s-a dovedit a fi benefic. Catrenul pe care l-am scris avea greșeli de care, pe atunci, nu eram conștientă, dar – în opinia mea – avea un piculeț de poantă: Consolare Pentru „Arcaș”, înțepătura de-i prea lină Și-a mea săgeată n-are vârf, o fi un semn La cratiță să mă întorc, poate la cină Câștig trofeul „Lingura de Lemn”. Greșelile au fost taxate, nota primită a fost pe măsură, dar (spre bucuria mea) m-am clasat pe locul 14/17, un loc onorabil pentru o începătoare. Cum „microbul” epigramei îl contactasem fără șanse de „vindecare”, ambițioasă fiind, mi-am propus să recidivez. Rebusista din mine s-a gândit că, pornind de la expresia „o dulceață de coarne”, aș putea scrie o epigramă reușită. Încercând să valorific omonimia cuvintelor „dulceață” (gem și frumusețe) și „coarne” (fructe și trădare), m-am pus pe treabă și am postat, în data de 24 mai 2009 (exact cu trei ani în urmă), un catren. Vă propun să citiți comentariile care au urmat! Catrenul postat este în forma finală, dar e interesant de văzut câte „operații estetice” a suferit până a ajuns așa. Clik, aici! De ce am hotărât să aduc în atenție un text vechi? Pentru că, de când sunt editor, am întâlnit mulți membri ai acestui site care, după primele indicații, își șterg textul sau revin cu o altă variantă, de cele mai multe ori fușerită, crezând că au rezolvat problema. Nu-i deloc așa. În ciuda faptului că epigrama are doar patru versuri, se scrie greu. Tocmai pentru că folosim cuvinte puține, trebuie să avem mare grijă la fiecare cuvințel pus acolo. Eu, după ce scriu o epigramă, o port în poșetă, zile întregi. Când îmi mai vine o idee, mai schimb ceva. Uneori, forma finală nu mai seamănă nici un pic cu cea inițială. Cei ce vor citi aceste comentarii (mă refer la cele de sub epigrama „Menaj”) vor înțelege decizia mea de a face parte din colectivul de redacție al Agoniei. Am dorit ca, la rândul meu, să fiu de folos acolo unde, absolut întâmplător, am început să scriu epigramă. Eu nu am venit aici cu lauri pe frunte, biografia mea era goală, din punct de vedere literar. Aici am învățat tainele acestei specii literare, de la oameni minunați, la care mă voi gândi mereu cu recunoștință. Acei oameni nu s-au rușinat să coboare în Atelier și să împărtășească din ceea ce știau. Primele lecții, cele primite de la Constantin Colonescu și Ștefan-Cornel Rodean au fost foarte importante. Am încercat, de fiecare dată, să țin seamă de fiecare sfat. Poate, de aceea mi-e greu să-i înțeleg pe cei care-și apără cu îndârjire greșelile și refuză să le corecteze. Când scriu o epigramă, mă gândesc că Florin Rotaru mi-a atras atenția, când am postat primul meu grupaj trimis la un concurs, că „la o epigramă reușită poanta trebuie să pice cât mai târziu și cât mai neașteptat. Este evident deci că ultimul vers trebuie să fie cel care conține poanta, dar și aici contează, după părerea mea, momentul în care pică. Ar trebui ca ultima idee, ultimele cuvinte, chiar ultimul, dacă se poate, să conțină poanta. După ce ai citit/auzit epigrama să-ți rămână în urechi poanta.”. Nu se poate descrie în cuvinte cât de mândră am fost când Laurențiu Ghiță, după o săptămână de la debutul meu, a scris: „Se pare că avem o epigramistă de valoare printre noi. Dacă ar mai pieptăna un pic aglomerarea de linii de dialog de la început, ar putea tinde spre o steluță.” Steluța n-a mai venit, dar am înțeles că… abuzul de linii de dialog dăunează grav epigramei. Multă vreme, mai ales după ce am primit nivel de postare directă, mă temeam să nu încalc cerința lui Laurențiu Orășanu: patru din patru! Adică toate cele patru versuri să contribuie la mesajul epigramei, să nu existe cuvinte de umplutură. Duelurile epigramatice la care am fost provocată, în special de Petru-Ioan Gârda, au fost adevărate antrenamente. Nici nu mi-ar fi trecut prin cap că unele dintre ele vor apărea, mai târziu, într-o carte, grație dragului de Tataia, care m-a încurajat mereu. Prima încercare de șarjă epigramatică am avut-o la o epigramă scrisă de Ioan Toderașcu, dar a fost prea slabă ca să-i acorde atenție. Mai târziu, însă, încântat de o replică pe care am dat-o pe site, referitor la baia de mulțime a guvernanților, a intrat în vorbă cu mine și m-a învățat multe dintre finețurile epigramei. Nu numai încurajările mi-au prins bine, ci și urechelile. Anda Andrieș, de exemplu, m-a avertizat că o epigramă a mea are poanta similară cu a maestrului Petrone. Se întâmpla pe la început, când credeam că toate poantele care-mi treceau prin minte sunt născocite de mine. Datorită lui Dan Norea, am ieșit pentru prima dată în lumea reală a epigramiștilor, când m-a invitat la întâlnirea Clubului Umoriștilor Constănțeni. Am învățat multe lucruri și citind ce s-a postat pe aici. O epigramă bună, scrisă de cei amintiți mai sus sau de mulți alții (de la Nae Bunduri la Viorel Vrânceanu) este un prilej de a învăța mereu câte ceva. E drept că nu toți învățăceii au talent. Puneți-mă pe mine pe schiuri și aduceți-mi cei mai buni instructori! Tot degeaba… Dar mai există și oameni cu vocație, care nu sunt inițiați. Ei merită o șansă. Munca de editor nu înseamnă șefie. Presupune să mă trezesc dimineața mai devreme, să intru la calculator de multe ori în timpul zilei, să citesc ce a scris fiecare, să gândesc, să mă documentez, să deliberez, să scriu, să mă frământ că poate n-am luat decizia corectă, să suport teorii inventate ca urmate a necunoașterii limbii române sau ironii venite pe toate „potecile” internetului… Toate acestea în condițiile în care am un serviciu, o familie, o casă, pământ de lucrat. Nu mai vorbesc de vechile mele pasiuni de care, din păcate, aproape am uitat. Dar nici un efort nu-i prea mare, atâta vreme cât Agonia va rămâne, în continuare, ce a fost și pentru mine: o școală de epigramă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate