„Buletinul INS privind populația țării spune că suntem cam douăzeci de milioane și ceva (datele finale ale recensământului plătit de UE urmând să fie făcute publice, conform înțelegerilor, abia în anul ce vine!), dintre care numai un sfert nu au ajuns la vârsta exercitării dreptului de vot, adică suntem cam cincisprezece milioane de cetățeni români cu drept de vot, indiferent pe unde ne-am afla noi pe mapamond .

Ei bine, COMISIA DE TRANSPARENÞÃ, scrisă și lizibilă pe limba ieșită din gura lui Ioan Rus și văzută, miercuri seara, într-o emisiune a ’României TV’ arată că: ’18.308.612 de români apar pe listele electorale și, deci, pot participa la referendumul din 29 iulie 2012’.

Fără a acorda «drept de replică», Ministrul a precizat că: ’… până la referendum, sarcina partidelor este să-i convingă pe alegători să meargă la vot’, noi precizând că Ioan Rus, care se ocupă de organizarea referendumului din partea USL, a explicat și că: ’… listele pentru referendum sunt unele noi, reactualizate la 10 iulie 2012’.

Aham, asta înseamnă că suntem cam douăzeci și trei-patru de milioane de români, chiar dacă avem o rată îngrozitoare a scăderii natalității și una crescătoare fulminantă a mortalității, ceea ce justifică numărul mare al celor ce au drept de vot.

Ei, totul e să fim sănătoși … Altminteri ar fi «ca-n filme», adică s-ar spune că-n România, în ultimii doi ani și jumătate, a fost un genocid!”

Spune Andrei Firică cu ghilimelele de rigoare că altfel înseamnă că se autoplagiază, domne ferește!

Și adaug și eu, în nemernicia mea: atunci când moare un om este o mare nenorocire; când mor milioane, e statistica. Nu s-a prins încă nimeni (pana acum măcar) cum că atunci când e statistică, mor milioane. Ce ți-e și cu reciprocitatea asta; cu dualitatea, identitatea si alte alea este cu totul altceva. Precum în următoarele (din folklorul ardelenesc).

Venea Vasile cu căruța înapoi de la lucru seara și ca să ajungă acasă trebuia să treacă prin părău... da când ajunge acolo, vede un pod peste părău. Trage tare de hățuri, oprește calul. Se gândește o clipă, apoi dă din bici și mână calul prin apă... greu de trecut, dar ajunge pe partea cealaltă, unde obosit se dă jos și își aprinde o mahoarcă. Vine și Gheo la scurt timp și povestea se repetă... ajunge și el pe partea cealaltă lângă Vasile tot traversând prin apă... amândoi fumând o mahoarcă.

Vine și Ion într-un târziu, ajunge în fața podului nici nu se sinchisește, mână căruța peste pod, podul se rupe, cade Ion în apă cu cal cu căruță cu tot, îl mână râul la vale... ăstialalți doi stăteau pe malul celălalt și fumau liniștiți privind cum pe Ion îl înghit apele.

Într-un târziu, după ce nici urmă de Ion sau de căruță sau cal se mai vedea, Gheo rupe primul tăcerea, trage un fum adânc din mahoarcă și zice „mă Vasile, da' Iuăn ăsta al nost' băiat tânăr și necugetat... el oare n-o fi văzut că ăștia o făcut pod??”

*


”De ani de zile și-a făcut hazardul de cap. Acum mi-a murdărit albul zidului, albul inorogului. Vorba lui Polihroniade face-o infexiune. Albul mută și negru câștigă! ” Mircea-Ion Popovici (autoplagiat).

Îmi permit, tot nemernicul de mine, să cârcotesc și aici că altă treabă n-am: se pare că e aproape, dar deloc invers. Negru multă și intră în «șah etern». Nici vorbă de remiză. Pentru că, în confrm(meritate) cu legea, „Parlamentul decide calea de urmat”. De unde rezultă că distinsul matematician bănuiește dânsul cum că ar cam fi ceva cu „hazardul și oiștea” (expresia îi aparține), dar nu s-a prins că e vorba de Haosul (ăla) determinist, fi-ar mama lui a dracu!