agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-07-26 | | Subiectiv sau nu, ceea ce afirm despre poezia Mariei Dobrescu nu este o tranșare a versului spre începuturi și nici o deconspirare a emoției care îl susține. Nici măcar o definiție a stilului poetic al autoarei. De asta se va ocupa însăși poezia Mariei Dobrescu. Pentru că are suficiente ingrediente din care să să aleagă, are suficientă imagistică, recuzită și forme brute de metafore încît, la un zvîcnet al travaliului creator, va reuși să își ofere și să ne ofere, cu fiecare poem, o altă rețetă poetică. Cea de față este un dulce răsfăț al autoarei conștientă de faptul că, așezînd atîtea simboluri, atîtea idei esențiale în poemele ei, riscă o partitură poetică pe care își permite să o dirijeze conștient sau mînată de un dicteu al subconștientului, ca după voia unui copil trecut de mult de inocență, un copil care refuză să accepte. Maria Dobrescu nu vrea să își lase lumea interioară invadată de luciditate. Preferă complacerea și pendularea între stări care preced inițierea în actul de creație. Curiozitatea autoarei de a ,,desființa” orice emoție care îi survolează sinele, jocul interior încărcat de interesecții cu propria îndoială, ce se vor dirijate spre spunerea în vers, duce la anularea intrării în transa poetică. Asta nu înseamnă că poeta Maria Dobrescu nu ne descifrează , în anumite poeme, cu o generozitate copleșitoare și cu ajutorul unei rostiri confundabile cu confesiunea, imagini poetice de un mare impact, uneori receptat chiar din titlul poemelor (,,departe o vioară cîntă un zbor de toamnă”). Poezia Mariei Dobrescu este un joc dur cu sinele. Lipsa interlocutorului, (după cum s-a spus, poezia se naște dintr-o mare absență), autoconfesiunea, deși uneori necesară, dăunează cîtorva poeme. Și acesta este unul din motivele pentru care poeta nu permite uneori poeziei să se detașeze. Identificarea pînă la contopire cu un spațiu interior creat intenționat de autoare ca un refugiu dureros, ca o cameră cu jucării, este o ascunzătoare ideală pentru a sta în oglindă cu propria suferință, uneori aceasta înlocuind ca un fetiș, nevoia poetei de autodefinire. Prin universul poetic al autoarei se regăsesc motive complexe. Autoarea însăși își este o continuă uimire, singurătatatea ei luminează parcursul poemelor în volum. Așa cum ne amenință ,,cîndva se va întîmpla o dimineață”, așa cum un alt poet ne îndemna să intrăm într-o carte și să închidem ușa după noi, vă invit să pătrundeți în poezia Mariei Dobrescu, să vă așezați comod și să așteptați.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate