Uneori mă joc. Jucăriile mele sunt diverse, în funcție de starea de peste zi, de culoarea ochilor ei, de neputința mea, de mersul ei, de propunerea indecentă sau de nebunia unei femei frumoase. Eu însumi sunt un carusel... un ziar necitit, propriul IMPACT.
În această dimineață din iulie, pe marginea patului obosit, am revăzut derulându-se câțiva din anii tinereții mele. Câteva femei frumoase îmi zâmbeau și aducerile aminte m-au făcut să înțeleg cât de norocos am fost. Norocul meu a însemnat îmbrățișarea unor femei minunate. Ele sunt aici pe buzele mele, în sufletul meu, cu parfumul lor, cu senzualitatea lor, cu bucuria de a mi se dărui. Ce poate fi mai minunat? Îți mulțumesc, ție femeie, cu nume de floare, de sfânt, de dor și mă plec până la pământ mulțumindu-ți pentru tot ce mi-ai dăruit! Iartă-mă dacă te-am rănit! Iartă-mă!
În această zi, cu adieri de vânt și de dor, mai dau încă o filă și îl văd pe norocosul din mine. Poate prea exigent, sau poate îngândurat, sau prea scufundat în lecturarea gândurilor tale, femeie impecabilă, capricioasă în același timp, visătoare și plină de dorință, poate îți e frică sau poate... Trimite aroma rujului tău sau privirea mirosind a parfum de femeie ce fuge. Am să deschid brațele și te voi ridica, te voi prinde și mă voi învârti cu tine într-o roată de lumină, roata mea și a ta, de ce nu o roată a unirii sufletelor și trupurilor noastre.
În această după amiază îmi voi închide fiecare gând în partea lui. O parte a mea, una a lui. Cândva, aceste două părți vor putea să se recunoască și să-și trăiască bucuria, poate fi una a nopții, de un vis real, cât o viață. Aș vrea să mă opresc, aș vrea să-mi odihnesc alergarea în palmele ce știu să mângâie fiecare secundă a unui timp. Aș putea pronunța o literă, aș putea să o strig, dar vreau să o păstrez aici în inima mea. Mă auzi?
În această seară voi face ordine în bagajele vieții. Le voi sorta și pe unele dragi le voi împacheta pentru a le așeza în dreptul inimii. Sentimental voi încerca să nu le strâng prea tare în brațe pentru că nu vreau să le doară. Atunci când îmi voi aminti de urmele unui vis al lor, sigur voi îngenunchea, și voi păstra momentul doar pentru mine. Sună telefonul și va trebui să închid, așa cum mă voi... închide și eu în tine, femeie misterioasă, apărută de undeva dintr-un virtual vers de dragoste. Am să te cânt și am să te desenez în fiecare gând, pentru fiecare aducere aminte a unui sărut cu ruj ce nu se poate uita decât dincolo de viață. Încă îți mai simt îmbrățișarea și nu vreau să o pierd, chiar dacă voi pierde metaforele, îndrăgostite ca și mine.
În această noapte voi merge pe drumul parcurs împreună cu ceva timp în urmă. Voi recunoaște urmele pașilor tăi chiar dacă ploaia din ultimul timp m-a biciuit fără îndurare. Am păstrat mirosul parfumului tău și am înțeles că oriunde aș fugi el mă va urmări și conduce către tine. Poate că trebuia să urc, să te pot „avea" doar pentru mine, ferindu-te de privirile trecătorilor. Mă voi așeza în dreptul unei lumini și te voi însoți ca și când ai fi aici în brațele timpului meu. Te voi ajunge cu brațele minții și în această noapte te voi avea...
Spre dimineață voi deschide ochii și voi înțelege visul. Eram cu o altă femeie, dar în toate femeile din această lume te voi regăsi numai pe tine. Misterioasa mea iubire! Am încercat să mă ascund, am încercat să-ți dau alte nume, dar singura mea salvare vine de undeva din mâine, dintr-o așteptare pe care tu ai putea să mi-o dăruiești. Nu mai pot avea liniște până când nu te voi strânge în brațe, pierzându-mă în tăcerile tale cu sens, doar către iubire. Aștept...
Și aștept... Dimineața am alergat către fereastră. Mi s-a părut că era deschisă către mâine, sau poate că mi s-a părut. Surâdeam, întocmai ca raza ce-mi mângâia o altă trăire, parcă era aceeași, niciodată la fel. Undeva am crezut că erai tu, la fel de misterioasă, la fel de pătrunsă în dimineața mea, poate cândva, dacă asta vrei, a noastră. Mă depărtez de fereastră, de tine nu o pot face, chiar dacă îmi sună din nou telefonul, ca o sentință a unui om ce doar visează. Undeva acolo, poate aici, două inimi ce parcă se strigă, adeseori tăcând.
Iată-mă mulțumindu-i Cerului pentru încă o zi dăruită a fi trăită, așa cum numai cei ce iubesc pot înțelege. După o noapte dintr-un vis, în brațele unei femei de vis, am reușit să-mi îndrept pașii către alți pași ce se apropiau într-un sărut de foc. Degetele se împreunau asemenea unor rădăcini ce-și dăruiau sprijin pentru a rezista în solul nisipos al unei realități instabile, mișcătoare, nesigure în profunzimea lor. Dintr-o dată forța atingerilor a descătușat mângâierea și pasiunea, transformându-i într-un întreg desenat de buzele flămânde. Era copacul din brațele unor rădăcini ce-și dăruia seva trăirii într-un dans al senzualității ce merge mai departe...