intri pe poarta poeziei, dinlăuntru e numită "grădină de meditații", ești pătruns de geometrie, de culoare, de vibrații... încet, încet ți se relevă vocabularul propriului puls. meditezi dintr-o viorea, meditezi într-o nucă, îți chemi părinții din umbra unui măr și începi a rosti peste gânduri sunete pe care altădată nu le-ai fi simțit. le aud și ceilalți, cu coronițe la urechi, dinaintea ta. le așterne pe portativul clipei: note între do și sol. îți înalță acordurile în erată cu o tăcere olimpică.