"nu-mi mai iubesc palmele
m-au mințit
risipită m-au lăsat și-n pustie
mi-au păstrat genele lumina, visele
buzele strânse, păcatele ca vrăbiile

mi-am învățat pe de rost tălpile
intuesc drumurile lor
rătăcite
când pe mohor, când pe ape

nu mă mai dor
s-au sudat timpului
s-au muiat pe apele gândului

aproape de orizont ghicesc liniștea mea

stivuită ea peste ea
să o văd
de-o voi atinge țipând m-aș mira
de nu m-ar durea..."

așa își râdea tăcând, biata Lena
râdea