agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-09-12 | |
Inocența nu e făcut pentru cei care viețuiesc. Etologia ne învăța că nici înșelăciunea nu e proprie doar omului; disimularea se întîlnește deopotrivă la animale și plante. Pentru a scăpa de anumite insecte care caută culcuș pentru larvele sale, frunzele unor plante creează niște excrescențe identice cu ouăle dușmanilor, știind că astfel vor fi lăsate în pace.
Tot astfel tiranul, aidoma lupului din fabulă, flămînzind, e constrîns să îmbrace blana statului de drept. Dacă lupul din poveste n-are încotro decît să se lase prins în dinamica turmei, tot astfel tiranul începe să imite și să slăvească din odăjdiile sale de împrumut gazonul democrației. Ajunge uneori să fie bucuros că i-au apărut pe piele chiar și excrescențele democratice. Se zice că prin imitație se ajunge la o a doua natură, dar un lup nu se va mulțumi niciodată cu iarba. De altfel își resimte odăjdiile ca pe un costum de astronaut. Lupul tiranic o știe, oamenilor le place atît de mult să servească, încît contează prea puțin dacă forma e găunoasă ori dacă e aprinsă cu alte imbolduri decît cele spirituale. De pildă, oare cîți slujitori ai Domnului ar observa, în cazul unui miracol, preschimbarea imaginii lui Iisus în zeul Mercur – de altfel, ca să zicem așa, pentru cei mai mulți ar fi o simplă confirmare de jure a unui de facto? Ar fi bine și cuminte să nu uităm de paznicii lupului pe care acesta nu va înceta să-i laude. Se întîmplă chiar să-i înalțe dincolo de tronul său, la statutul de zei mărunți! E evident pentru toată lumea că aceste zeități aurite se hrănesc - și în special cu carne -, dar peste tot trebuie trîmbițat că zeii în halat nu mănîncă și nu defechează. Ei consumă pentru a grăi : „turma ne hrănește autoritatea, totuși majoritatea ei ne cade cam greu la stomac.” O altă specie de paznici, mai intelectuali, vor grăi : „turma e proastă, interesele noastre ne demonstrează inteligența. De ce să ceară turma înlocuirea unui lup cu care noi ne înțelegem bine, căci, se știe, tot un lup vine în loc?” Poate. Cu toate acestea, unii se găsesc să susțină că în democrație nu alegerea și înscăunarea unui călăuzitor al turmei e lucrul cel mai important, ci putința de a-l da jos după cheful și dorința turmei. „Turma e schimbătoare, ușor de manipulat!” vor striga unii paznici la unison. Într-adevăr, dacă turma vrea, să îl mai aleagă! Nu e ca pe vremea Romei cînd își plîngea călăzul ucis de furia ei gregară de mai alaltăieri.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate