când fratele meu a vorbit despre pușkin
se părea că rănile i se vor închide de la sine
despre inutilitatea oamenilor nedemni
și a lucrurilor nemuncite vorbea arareori
suferința adevărată nu poate fi redată prin cuvinte și nici imitată
pe nimeni n-a iubit mai mult fratele meu decât pe pușkin
cînd se îmbolnăvise și trăgea să moară
trei zile și trei nopți a rămas singur și fără răspuns în fața ușii zidite
rănile-i curgeau ca o femeie sălbatică și infinită cu mâinile nepătate de demon
de la el am învățat să nu stau lângă omul care nu are nimic sfânt
să nu accept parodierea unei lumi iluzorii
pe firele de iarbă proaspăt cosite pentru caii uciși
într-un timp inutil cu oameni inutili și fără însușiri
simulacrul unei existențe ce nu poate accepta crima și genialitatea
la masa fără bucate alese sau la ruletă ca ultim omagiu
o lume ce nu poate fi înlocuită de despărțirea de turgheniev
spiritul profetic se dezlănțuie și jucătorul mai inteligent decât ceilalți
este luat drept idiot cerșetor de ceai de pe o plantație unică
amintirile unei patrii fără soldați doar cu mujici
se scaldă în apa vinovată a pruncului nenăscut
te șfichiuie ca biciul roman pe Iisus
în lume se face noapte și cutremur ca Atunci
suferința asumată de frumusețe de omul sărac
își găsește mântuirea pe cruce ca-ntr-o stea nemuritoare și caldă
cuprins de spleenul armoniei universale
pușkin dezlegase enigma frumuseții
nimeni nu poate trăi mai mult