am 20 de ani, nu știu cine sunt, nu știu ce vreau, nu știu când vreau și toate cele

“sunt într-o perioadă de tranziție” i-am spus. tranzitez între eu și EU, între sad și happy, mereu angry.

mereu în engleză, romana face lucrurile să fie reale.

este atât de unhappy situația în care mă pun încât a început să-mi placă,

cine vrea să fie fericit? cine vrea să iubescă așa cum copii iubesc ciocolata?

nebunii.



oameni renunță. oameni își uită visele.

oameni sunt răi și cinici.

oameni sunt triști și în tristetea lor isi creaza trusturi

un om cu trustul lui.

trustul oamenilor triști și lipsiți de apărare salută apa neagră pe măsură ce o înghite,

trustul oamenilor triști și furioși își salută vânătăile și victimile,

trustul oamenilor pur și simplu triști, se saluta pe ei însâși.



eu unde sunt?



nu știu ce-i cu mine în ultima vreme, mă tot pierd pe după-amiza,

seara mă gașeste pierdută,

noaptea mă gasesc demonii din jumătatea de nuvelă proastă din a XII a,

dimineața sunt eu doar ca să mă pierd iar.



totul se învârte în jurul meu, toți vor ceva de la mine,

eu nu pot nimic.



îmi e frică și nu pot respira,

îmi e frică. sunt doar praf și odata cu mine se va duce praful,

îmi e frică de mine, ziceam cândva ca “prietenii iți sunt cei mai răi dușmani”,

sper să nu fie așa.



am 20 de gânduri în mine, câte unul pentru fiecare an,

și fiecare gând are 12 subgânduri și fiecare subgând are alte 28-29-30-31 de subsubgânduri.

cine sunt?

ce vreau?

ce știu?

de ce?



multe dintre subganduri sunt intrebari fara raspuns, ce trec mai departe in subsubganduri.

eu unde sunt?



știi sentimentul ăla de ploaie fix ânainte să plouă? o sa plouă. o sa plouă cu oameni morți.

și or să-mi pătrundă hainele și carnea și or să se scură pe sufletul meu, o să-mi traseze urmele urmatoarelor cicatrici.

cine sunt?



nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu.

nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu. nu știu.