agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-10-08 | |
Dragi prieteni, dușmani, cititori, colegi într-ale scrisului sau doar căutători de adevăr și frumos, am plăcerea să vă anunț apariția unui nou volum de versuri - cîntece pentru Jusa, semnat de Leonard Ancuța și publicat de Editura Charmides.
cîntece pentru Jusa este al doilea volum de versuri pe care l-am publicat pînă în prezent, la un an și jumătate după ce cartea mea de debut în poezie, Iubirea e amintirea unui viol, a apărut la Editura Herg Benet, reușind să urce pe podiumul vînzărilor editurii. Pentru cei care nu mă cunosc de mai demult ar trebui să mai spun că sunt și autorul romanelor Control (ed. Tritonic, 2009) și !NFERNUL(ed. Tracus Arte, 2010), precum și al volumului de povestiri join't (ed. ATU, 2012). N-am să vă zic nimic despre cîntece pentru Jusa, nu pentru că aș fi subiectiv, ci pentru că doresc să-mi aleg cititorii, ca orice nume care se respectă. Așa că voi lăsa în continuare cîteva din versurile mele să vă vorbească în numele meu. Ca o precizare de ultima oră, lansarea volumului va fi pe 26 oct, ora 20.00 în Club A, alături de Paul Vinicius, Răzvan Țupa, Ștefan Mardale și Comandorul Hoisan. Voi reveni cu detalii. *** la un moment dat toate științele se vor numi iubire țineam în mînă o prună zemoasă și aveam stomacul gol mă gîndeam că peste o vreme o să fie uscată scofîlcită dar luminînd o frumusețe tot mai stranie ca un secret care devine din ce în ce mai adînc odată cu timpul și-o vedeam pe ea înfrumusețată în fiecare zi de un pictor invizibil ale cărui mîini înfig pensule în culoarea zilelor și-o imprimă-n obraji în ochi – lumea oglindită pe cer la fiecare intersecție un copil murdar o șterge cu racleta de parbrize nu știi ce zi e azi din cînd în cînd sînt zile care se nasc fără nume dumnezeu coboară pe pămînt se îmbată se bate mai înjunghie pe cîte unul mă gîndesc la ea cînd scutură cearșafurile și dragostea noastră se împrăștie peste oraș atunci îți dai seama că sînt zile cînd bunul dumnezeu îți dă de băut și în beție perfecțiunea înseamnă că nu-ți mai cresc unghiile părul că nu mai ieși din tine și căutările au luat sfîrșit plin pînă la buză locuitorul unui pahar ce stă să se verse dar ferit de orice cutremur și atunci te întrebi cu vocea femeii lui dumnezeu: oare în afară de iubire cîte promisiuni de fericire mai rămîn disponibile? frica nelămurită că lumea vrea să fure cărămizi din gardul grădinii unde ne sărutam ca să le pună sub picioarele mai scurte ale meselor se scurge pe străzi mici șiroaie sub tălpile trecătorilor și ei par mai înalți tot mai înalți și încearcă să vadă dincolo peste piepturi în sufletele celorlalți noi vom rămîne împreună ultimii oameni pe o planetă care se prăbușește în soare înainte s-adormi purtînd pe buze un zîmbet nedezlegat încă de la facerea omului îți voi șopti cu glas rece înfige seringa asta adînc la rădăcina fericirii pentru moarte aleg întotdeauna Jack Daniel's venise la mine pentru că voia să-și schimbe anturajul și eu aveam cîteva cărți publicate și un volum de poezie gata de lansare și-n capul meu a pătruns izul fantastic al crimei o și vedeam cuprinsă de spasme cu pieptul cabrat de un fulger care-i chiureta pîntecul aveam o sticlă de bourbon și gheață în creier mîna ei caldă-o topea și buzele sorbeau aburii cruzi de pe umerii mei în timp ce turnam și rîdeam rîdeam și nu știa ce-o să fie cu mîna printre coapse aveam să-i smulg inima s-o îmbăt în paharul cu gust de fum și să-i scuip osul iubirii ca pe-o sămînță stricată și-am intrat în ea ca o sticlă de Jack Daniel’s care vrea să-i rupă vaginul să-i omoare copiii nenăscuți iar ea gemea și spunea tatăl nostru ca să termine i-am turnat whiskey în gură și-am băut săruturile care-i mai rămăseseră apoi m-am trîntit pe spate și mi-am aprins o țigară era atît de firavă încît o dărîma fumul și zîmbetul ei făcea rotocoale prin cameră iar ochii ochii-i plîngeau mărunt ca o ploaie interminabilă de noiembrie cînd lumea pare că se pregătește pentru și nu știi ce parfum să alegi pentru moarte după ce-ai aruncat în mine cîinele mort îți spuneam că mă doare orice trăiesc, că sînt atît de gol încît nu-mi mai știu marginile; dar nu te puteam scoate din încăpățînare, doar urîțeam aerul în jurul meu ca și cum supliciul mi se răsfrînge-mprejur; un cîmp întins de rapiță înflorită și maci în mijlocul căruia o cisternă imensă, ruginită. dintr-o dată o adiere face apusul să pară mai fad ca de obicei iar macii mai vii de parcă metalul s-ar descompune în lacrimi. nu-i suficient că între noi cuvintele își lasă umbra în cercuri iar aerul se umple de funingine; inima-mi alungă sîngele cum lepezi cățeii pe hududoaie și-o unghie de oțel crește prin ea. acum fiecare secundă-i un an, cățeii s-au întors dulăi; mă las mușcat pînă carnea mi-e toată o suferință. și chiar dacă tac cerul se umple de pescăruși. și-n loc de piept, țipătul lor – peștele cînd se transformă în piatră. în mine viața-și aruncă singurul pui, născut mort. nici nu știi cît doare să-ți spună cineva nu ești ceea ce îmi doresc. singurătatea, Jusa și o liniște din aia cînd înălțarea pînă la dumnezeu se face mergînd pe pămînt, ca dintr-un sat în altul. eram singur. uneam singurătatea cu ea însăși și respiram un măr stricat în interiorul altui măr. eram singur și de singurătate am vomitat odată un dig. și la un moment dat singurătatea a dispărut. în loc a rămas ceva mai trist decît un om ce trăiește într-o ființă care și-a pierdut deja genul. noi o să coasem nasturii lipsă pe uniforma condamnaților la moarte. o să legăm trompele pisicilor din casă cu mult prea multă dragoste; cu o înspăimîntătoare dragoste care intră în noi asemenea unui personaj ce se sinucide pe scenă și o mie de alte personaje rămîn pe dinafară. și ce putere va fi între noi: forța firului de-abia încolțit care dislocă umărul brazdei să iasă la lumină și – zgomotul cîmpului unde iarba izbește aerul asurzește soarele vorbind spre pămînt – iar condamnații zîmbesc cu fălcile descleștate și lumina le plouă în gură; nasturii strălucesc de parcă scînteia vieții ar curge din ei ca laptele din sîni mult prea plini, hainele lor subțiri, spălate de prea multe ori, vor deveni transparente și abia atunci le vom vedea mecanismele; taina. așa ne vom iubi: cu mîinile înfipte în carnea animalului sacrificat pentru viața noastră, cu amintirile culese din căldura inimii aburind a moarte peste moartea noastră și viața tremurînd între noi ca o făptură chinuită de frig și înghețată de frică; iar cînd vom fi terminat de iubit animalul o să visez cerul ca pe-o imensă mașină de spălat pe care-o dezasamblez piesă cu piesă și o înghit piesă cu piesă: să-mi spele hainele care mă îmbracă pe dinăuntru. lesa și așa am ieșit cu lesa din casă, la plimbare cu un cîine invizibil, ca și cum aș umbla alături de o femeie extraordinară pe care o iubesc atît de adînc în ființa ei încît o împart continuu în bucăți din ce în ce mai mici iar cînd ajung la părți indivizibile, ea e încă acolo, întreagă, zîmbitoare o frîntură dintr-o reflexie în care, dacă privești cumva anume vezi cel mai intim secret al universului în toată desăvîrșirea sa. mîna îmi îngheța pe lesă și frigul se varsă în mine în loc de oase am țurțuri și tot ce ating se preface în ninsoare, chiar și respirația, și mă urmează ca o umbră de parcă iarna și frigul ei m-au scos la plimbare afară un bărbat îndrăgostit și iubit de femeia ce nu se vede acolo, femeia închisă atît de adînc în moleculele de aer că, dacă știi cum să tragi adînc în piept, îți e dintr-o dată suficient să ieși singur pe stradă cu o lesă goală în mînă. va veni ziua cînd voi cunoaște toți viermii și va fi măreț. coșciugul se va face dintr-o dată o sală imensă de bal unde voi întîlni multă lume; toți mă vor aprecia pentru hainele mele noi, pentru pielea proaspătă, pentru mirosul de parfum încă lipit de mine, uitat de vreo femeie plînsă. și toată lumea bună va veni să mă salute să-mi prezinte pe unul pe altul, iar eu îi voi înghiți în ochii mei ca de sticlă. voi fi cel mai tînăr și mai arătos mort și toate femeile se vor lipi de mine și nu peste multă vreme vor face dragoste cu mine, așa ca de bun venit. apoi voi rămîne singur, gustînd din vinul așezat la cap și voi încerca să mă transform într-o amintire. poate chiar într-una cu răsărit, briză și apă de mare-n picioare. și viermii vor povesti din generație în generație cum bucățele din mine au ajuns prin marile orașe pentru că eram cel mai proaspăt și mai frumos cadavru. și viermii lui baudelaire mă invidiau pentru asta. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate