nimic nu poate opri spiritul în erupție transcendentală
tensiunea poeziei atinge paroxismul și topește lama cuțitului
când întelepciunea pământului te strigă din adâncuri
infractori înarmați se uită la tine în admirație continuă
și maeștrii ninja pe care i-ai avut plâng cu ochii în flăcări
gata-gata să incendieze un oraș
în care te-ntrebi de ce ți-a fost dat să exiști
într-un loc în care nici frunzele nu mai cad din copacii fără identitate
ca să înțelegi mai bine citește acestea când erup
vulcanii pe sute de kilometri se instalează deșertul
ospățul laconic nu mai servește nimănui
chiar dacă aterizarea mea din pat direct în picioare
stârnește invidia nadiei comăneci dereglând pulsul lumii
o nouă aterizare pe lună stârnește râsul tigrilor din bengal
când tigrii râd înseamnă că sunt puiandri
și dresoarea nu va fi înfulecată la proba focului
amintirea zilei de azi e tot ce rămâne
din cucerirea paradisului prin arme marțiale nu prin asceză
asceza fiind parcurgerea câtorva milioane de km
fără să simți cum s-au schimbat anotimpurile
o toamnă târzie mușcă din tine ca tigrul-puiandru în joacă
după care face numai ce știe el să facă
forța pe care o dezvoltă în junglă
nu poate fi înregistrată și retransmisă pe discovery channel
ca o imensă minciună despre frumusețea vieții în junglă
moartea plimbându-te longitudinal printre baierele sutienului
desfăcut al dresoarei de tigri
ce să fac
îmi spunea
cu tigrii
m-am obișnuit
cu tine
e mai greu
trezită din somn ca din arc o săgeată fără țintă
un coșmar cu magnitudine greu de precizat
toți laureații cu nobel stingându-și brighetele
au văzut cum orfeu intră în hades
pentru o întâmplare cu mult mai romantică
și se ascunde într-o floare
cu o infinitate de înțelesuri de a muri prin artă și neartă