Maria Panciuc-Bucătaru, o poetă al transformărilor sufletești, a realității cotidiene și o iubitoare a versului clasic. Cel puțin așa reiese din al doilea volum al său de poezie "Însingurare", apărut la Editura Quqdrat, Botoșani, 2012, cu o prefață a de Dumitru Ivan, directorul editurii.. Pornind de la titlul cărții deja ne putem face o imagine a poetei meditând în singurătatea odăii sale și scriind. O imagine pe care dealtfel orice poet și-o impune. Poeta a transfigurat în versuri stări sufletești, evenimente cotidiene, dar să lăsăm chiar poeta să spună ce scrie:

"Să scriu despre lume
Și numai lucruri bune,
Căci vremea-i puțină,
Timp n-o să rămână.

Să scriu despre Soare,
Despre Luna plină,
Să descriu stelele
Și vremea senină"

(Ce scriu eu azi?)

Și a scris depre toate.
A scris despre iubire, a scris despre dor, despre moarte, viață și a creat un altfel de jurnalism, un "jurnalism în versuri" după cum a spus-o cineva la prezentarea cărții poetei.
Pe parcursul volumului se poate opserva o metamorfoză sufletească a autoarei. A trecut de la starea ne nostalgie:

"Mă doare această toamnă fără tine
Mă dor și frunzele
Ce cad ușor,
Mă doare totul
Ce m-atinge,
Mă doare...
Căci mi-i dor..."

(Mă doare)

la stare de durere în fața calamnităților naturale:

"Nămeții au ajuns la zeci de metri,
Oamenii se văd
Din ce în ce mai rar,
Câte-un bătrân
Mai iese pe lângă coșul casei,
De unde satul pare un ocean."

la o nouă viață, o viață de speranță în mai bine:

"O rază de soare,
În plină iarnă,
Dorești să-ți aducă
Un zâmbet pe lacrimi.

(...)

O rază de soare,
La urmă, este-un DAR
Ce te-ocrotește,
Iar și iar...

(O rază de soare)

Volumul "Însingurare" este o continuitate a primului său volum "Lacrimi de cristal" Ed. Quadrat, Botoșani 2012. În ambele volume se poate vedea transformarea sufletească a poetei de la nostalgie la speranță și dorință de viață.
Toată poezia Doamnei Maria Panciuc-Bucătaru este ca o luptă pentru supraviețuire.