agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-11-14 | | viața mea fost atât de grea încât nici nu mai am nevoie de ciorne ca s-o transcriu pentru a retrăi discuțiile cu bogdan și cu tine wu li bogdan singurul care a învățat sanskrita până la capăt de nu s-a mai întors niciodată în românia mama-india învăluindu-l pentru câteva mii de ani de aici în urmă părerea lui despre românia fiind că nu a mai rămas decât ființa fragilă a unei țări mușcată de câini fără stăpân o țară fără atitudine verticală precum coloana infinită în interpretarea lui constantin noica pe care eu l-am cunoscut alergând la 76 de ani în carne și oase numai în maieu ca eminescu nebun după ce fusese alungat din casa slavici citeam crimă și pedeapsă într-un leagăn de copii noica m-a dat într-un leagăn foarte aproape de vila 13 de la păltiniș aveam 17 spre 18 ani și noica a pus asupra mea stigmatul lui dostoievski obligîndu-mă fără să vreau în ruptul capului să-i semăn dacă toți colegii dumitale vin de la majorat și dansează mahmuri ce altceva aș putea să-ți urez mi-a mai spus noica de la picioarele unui aeroplan ce a zburat de la picioarele noastre după ce ne-am fotografiat cu mama și tata profund mișcați de vorbirea acelui bătrân de care nu auziseră la școlile de vară de materialism dialectic unicul filosof pe care cultura română îl avusese vreodată în carne și oase și pentru care toți colegii mei vorbitori de șase-șapte limbi străine deveniseră cei mai conștiincioși și punctuali funcționari de la sălița mică a fostei facultăți de filosofie sosind mai devreme decât funcționarii plătiți stând la rând să-și depășească maeștrii care niciodată n-au cărat droguri ci doar platon aristotel kant și heidegger cu tona astfel încât duminica funcționarii plătiți dormeau neîntorși aproape blestemându-și zilele cât putea să citească o grupă de nemâncați de la 7.30 dimineața la 19.30 seara fiind nevoie de trei schimburi de bibliotecari pentru a-i face față de trei rânduri de profesori conduși de mircea flonta un fel de dumnezeu al doctoratelor și el uluit în cele din urmă că nu poate să existe cineva la plural care să citească la îndemnul nicasian mai mult decât citiseră și studiaseră toți profesorii de filosofie din 1949 și până în acea secundă inclusiv toate cărțile de la biblioteca americană ccf goethe institut british council stând la o cafea cu andrzej wajda cu sergiu celibidache pentru care muzica nu este sunet ci fenomenologie lectura unor genii depășite fiind singurul mod de a fi sansă de a preveni melancolia și drumul la bellu neîncăpător duminica nu pentru morții de geniu eminescu nichita hagiu maiorescu familia din cavoul generalului coandă unde am intrat mai mulți dintre noi și ne-am fotografiat alb-negru de ne-a cuprins resemnarea ciobanului mioritic și unde s-a desfășurat cel mai profund seminar despre resemnare la români tinând în mână urna cu cenușă a lui henri coandă cu mai multă grijă decât am fi ascultat în zbor motorul cu reacție de nu era wu li nu ne-am mai fi vindecat de melancolia macabră nici la concertul iris când ne-a predat prima lecție shaolin aruncînd în dâmbovița înghețată două cartiere de huligani din militari și ferentari pentru care mult mai târziu foarte târziu am înțeles de ce cristi minculescu s-a retras fără prea mult regret într-o epocă anarhică și imbecilă atunci am văzut pentru prima și ultima dată cum un singur om poate distruge două cartiere în plus forțele de ordine epuizându-și hârtia de tăiat procese-verbale asigurându-i securitatea cu tunurile cu apă dar care nu mai aveau apă și nici jandarmii nu mai avea rost să mai fie anunțați să vină călări ca-n primul război mondial când bunicul meu a fost decorat de generalul eremia grigorescu cu ,,românia regalistă’’ și cu un lot de pământ confiscat de comuniști și pentru care părinții mei s-au judecat 10 ani și neprimindu-l au murit apoi frații mei s-au judecat 10 ani după moartea părinților mei și acum eu cu familiuța mea nepoții și fiul meu cu mențiunea să se precizeze cu cine înțeleg să se judece să răspundă la excepția tardivității formulării acțiunii invocată din oficiu de către instanță firește nicio instanță care-și termină programul la 8.30 dimineața după care se retrage pentru a audia minorii nu l-a văzut pe bunicul meu de la 1918 în haine de paradă de cavalerie cu sabia de onoare decorat de regele de atunci cu toate decorațiile posibile nici după cel de-al doilea război mondial decorat de regele de atunci cu toate decorațiile posibile nici condamnat la închisoare pe viață cu toate pedepsele posibile nici cum a murit cu gura plină de sânge cum scrie pe certificatul de moarte într-o primăvară cu zăpezi neterminate în chineză cum mi-ai scris tu wu li când ai ajuns în țara ta dinadins comparând viața mea cu a maeștrilor de arte marțiale uluit să constați că durerea mea lăuntrică e mai puternică decât loviturile prin care m-ai învățat să sparg cărămizi într-o altă primăvară cu zăpezi neterminate de anul nou sărbătorit cu mult fast în țara ta de 1 martie pe crestele munților căutând să înțeleg ce mi-ai scris în chineză am întrebat toți profesorii de la facultatea de chineză din românia citind s-au pus în genunchi fără acceptul meu fără să visez vreodată mi-au spus că trecusem toate probele de foc la care mă supuseseși ca să mi înving melancolia incurabilă și depresia incalculabilă în mijlocul plicului era încrustată ideograma sufletului-ultima-stâncă- de-pe- himalaya golașă într-o zi senină dumnezeiască toți cei din jurul meu absolut toți au înțeles că se află la începutul drumului spre acoperișul lumii sub privirea îngăduitoare a preoților shaolin reveniți de curând |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate