înainte de a da un răspuns morții
încerc să-mi definesc melancolia
simt cum o pană de pasăre preistorică
mă atinge pe frunte și un animal
căruia îi este teamă de mine
se retrage în spatele lumii a cărei singură rațiune de a exista
nu este să-și aleagă cuvintele de despărțire oficiind
față către față cu moartea din ghicitură
am curaj dar nu este un curaj firesc
dobîndit prin duritatea antrenamentelor marțiale
practicate în joacă din curiozitatea adolescentină
impusă de regula prieteniei sfinte
am curaj să pășesc într-un singur picior mai apăsat
ca și cum ar trebui să-l confirm pe medicul
care l-a tratat pe ștefan cel mare
durerea care mă macină e mai puternică decât viforul
din 1954 când mama mea îndrăgostită de tatăl meu
când tatăl meu adorând-o pe mama mea
se aflau într-o sanie trasă de doi cai roibi
asmuțiți de lupii roșii ai zăpezilor
să alerge în cel mai apropiat sat
pe vremea aceea nu existau niciodată
zile libere și nici nopți melancolice
ci doar vieți foarte frumoase ziua și ucise noaptea
restul se află în cărțile lui paul goma
nu știu de ce sunt contemporan cu suferința
celor care au îndurat mai mult decât mine
nu–mi pot justifica resentimentele față de oameni
pe care nu i-am cunoscut niciodată
decât gonind în mașini de lux
cu femei de lux duse în hoteluri de lux
unde eu și cu stendhal onorați de balzac
am spart toate oglinzile
falsitatea stării de bine un bine nemuncit
fără un dram de transpirație
devine universală ca lacrima omului sărac
îmbrăcat în straie de sărbătoare
înainte de moarte și el având același curaj ca și mine
tu cea care-mi răspunzi cu un cântec în fond melancolic
termină lumea și lumea va reîncepe
prin ochii pruncului pentru care nu știi
câtă suferință i-a fost destinată