de ce plângi când numai tu
simți tot amarul din lacrimile tale?

-.-

dragoste are două fețe:
una animalică
și-a doua iubire.
prima-i izvorul lumii.
rareori se suprapun
de-aceea poate e-atâta mulțime
și oameni atât de puțini.

-.-

numai la cerșetorul orb
strecor, ca obol al luminii de care mă bucur,
mereu o bacnotă...

-.-


oare de ce trufele
își țin ascunse-n pământ florile?

-.-

august.amiază toridă.
de pe cornișa unui bloc un porumbel alb cade a moarte.
îl iau, alerg.
în fața primăriei spectacol.
un grup sud-american cînta Condorul.
mame cu copii,bunici cu nepoți,
căței în lesă,o adolescentă cu un puiuț birmanez
iar eu,cu părul alb, alergând spre arteziană
cu inima porumbelului zvâcnindu-mi în palmă.
îi dau apă din pumn.
o vânătae urâtă sub aripa dreaptă.
o lună l-am ținut pe balcon.
era bărbătuș.
să nu se plictisească i-am cumpărat o porumbiță
tot albă.guruia,tandrețe,tandrețe...
la finele lui septembrie am lăsat deschisă voliera.
la câteva zile-au plecat până pe blocul vecin,s-au întors,au plecat...
acum vin mai rar, mănîncă,beau apă,
el guruie.pe limba lui poate îmi mulțumește
și eu nu știu să-i răspund dar mă bucur...

-.-

Orion,Lebăda,drumul orbilor,
semisfera orizontului,ochiul meu și ochiul lunii.
orele mici când sub pleoape curg vise.
singur pe malul lacului.un țipăt dureros
scapă noaptea.e un huhurez sau ecoul unui gând
scăpat demult de sub tâmplă?
mare,luna mă-npunge pieziș.
umbra mea lungă întinsă-i pe ape.
pluta se mișcă și-mi tremură umbra în valuri mărunte.
a mușcat.nu-l înțep.să scuipe momeala.
vreau liniștea lunii, a mea și a umbrei...

-.-

în coada ochilui văd tortul.
sunt pofticios dar de el nu m-ating.
în ochiul minții e fusul cu firul de tort răsucit.
mama e parcă de-o veșnicie dusă-n pământ și mi-i dor...

-.-

pentru că n-am știut să mă vaiet,să plâng,
lacrimile mi-au căzut în gură mereu, mici,translucide.
cu dinți sănătoși le ronțăiam ca pe epifizele puiului fript.
azi ele alunecă-n gingii.mi-i gura parcă o scoică...cu perle?

-.-

.............................................