ești cu un an mai înalt și cu alți patruzeci mai îmbătrânit
șanțurile acelea putin adânci din jurul ochilor
te arată bun ca un foc de sobă
te arată fragil așa cum îi stă bine unui om

tată
visez că mă înalț și smulg mărul
din vârful pomului lui Dumnezeu
că trag un cablu de la mine până la nemți
ma agăț de el
și noaptea
pe furiș ca un hoț
muncesc pământul ăla blestemat până îmi crapă mâinile
cât să nu mai pot citi linia vieții
visez că o să vă fac o casă în pieptul aspru al munților
că veți deveni arbori de sequoia
acolo pe creste deasupra tuturor celor care se aruncă în grămezi
de minciuni verzi ca un mucegai
visez pentru că asta îmi rămâne
visez pentru că deși departe inima mea rămâne prinsă de poartă
o las acolo când plec
să nu vă fie dor

tată
la mine ninge abrupt
la tine să nu
măcar de ziua ta să nu