Nu sunt critic, doar un cititor care observa bucătăria din spatele cuvintelor liră, exprimându-și opinia pro sau contra.
Postmodernismul a traversat trei etape în ultimele trei decenii: perioada '80- '90, etapa realității cotidiene, un amestec de narativitate și lirism în poezie, pastișa, parodia, colajul, jocurile de limbaj; etapa '90- 2000- cea autobiografică, în care trecutul este văzut în prezent, copilăria trecând prin filtrul spiritual al omului matur, un amestec de stiluri ce cultivă expresia și comentariul aluziv, citatul, anacronismul inteționat; cea de-a treia perioadă 2000-2010, etapa limbajului colocvial, nonconformist, agresiv, chiar trivial, coborât în stradă, etapă ce reflectă dorința românului de a epata, dorința de senzații tari și în acest domeniu, vulgaritatea pe care o confundă cu îndrăzneala de a spune lucrurilor pe nume, o etapă regresivă în care poezia se prostituează, ridicându-și poalele în cap, pentru a ține pasul cu informația emfatică mass-media, bine vândută, o etapă degradantă pentru lirismul românesc în care volumele de poezii ies pe bandă rulantă, fără a fi lecturate de cineva, o etapă în care se scrie mai mult decât se citește, pentru că avem cantitate, nu calitate, pentru că în subsolul site-urilor de specilitate există autori care aplaudă gratis nonvaloarea, pentru a fi la rându-le aplaudați, astfel dând impresia ,,phoietului contimpuran'' că este un geniu, determinându-l în cele din urmă să publice o carte, și încă una, sufocând piața cu gânduri la snop care n-au nicio legătură cu poezia.

După toate aceste trei etape postmoderniste, a venit și momentul celei de-a patra, cea de după 2010, în care poezia luptă să-și recapete prestanța de odinioară, să redevină cuvântul sufletului, nu solul grobianismului contemporan.

De aceea există tendința multor iubitori de poezie să rămână în trecutul lirismului clasic, la poezia simbolistă, modernistă, pentru că poezia de după anii '60 a renunțat la forma fixă, implicit la muzicalitatea specifică stilului, a renunțat la folosirea limbajului artistic, înlocuindu-l cu cel colocvial, argotic, de stradă, practicând anticalofilismul.

Poezia actuală, o poezie aparent naivă, am încadrat-o într-un curent literar pe care l-am numit ETC-eterist, denumire venită de la etc. pentru că păstrează câte puțin din fiecare etapă sau curent literar - ironie, realism, suprarealism, simbol, mijloace artisitice, puterea cuvântului, imagism etc. adaptându-le noilor vremuri, lăsând loc și altor stiluri ce se vor crea pe parcurs. Este acea poezie care pornește de la realitate, transpunând lectorul către visare, către oniric, lăsând imaginația pe mâinile ludicului, transmițând astfel cititorului mesajul auctorial ca pe propriul gând, ca pe propria-i trăire.

Iată cum sintetizează poetul Ștefan Ciobanu ,,starea de a fi''observatorul discret al orașului în care trăiește -,,centrul orașului este tot un deșert/ numai că firele de nisip au forme de oameni''. Recurența copilăriei este prezentă în următoarea strofă a aceleiași poezii - ,,mă plimb noaptea pe străzile moi și nimic mai mult/ am impresia că sunt un copil și țin de mână un părinte foarte înalt care se pierde printre nori/ nimeni nu știe dar uraganul despre care se vorbește la meteo/ uraganul arătat de bățul lung crem/ iese din oasele mele ca o ghiulea răvășind foile crainicului/ oasele mele îndepărtate de inimă căreia i-am făcut la revedere cu mâna/ într-o gară din aprilie/''. Tendința spre suprarealism a poetului Ștefan Ciobanu, marchează bine trăsăturile etceterismului prin folosirea imaginilor dincolo de oniric, tendiță dusă până la extreme, încadrată între inocență, simbol, ironie discretă și arta de a crea imagini inedite.

Un alt reprezentant al noului val liric este poeta Mălina Constantin, un sol al iubirii care îmbină sentimentul, trăirea intensă, cu tablouri inocente, deci realizează o poezie naivă în aparență, în spatele căreia se ascund trăiri intense: ,,bărbatul pe care îl iubesc/ îmi urcă păpușile în pod/a început de ieri/câteodată lasă un inel/din somnul cu vise/ atât cât să lungesc capătul cozilor mele/ cu încă o zi/ și tulbură apele oglinzilor/ înainte de a stinge lumina/...zidind cuiburi/ pe locurile unde purtam brățări de păpădie/ atunci când vine/ poartă o altă mască/ el și păpușile/ cărora le-am desenat alt chip cu penița/ sau le-am ascuns picioarele în sertar/ de frica întunericului/ ...și îmi scurtez rochița/ cu încă o margine de tiv''. (joc).

Erotismul din poezia lui George Gîtlan poartă aripi de înger iar femeia este sensul vieții ,,ridică-te femeie/ scutură-ți aripile de pământ/ și mușcă din carnea cerului/ cu dinți de zbor/ până va sângera albatru/ infinitul...''. (stand up)

Raluca Neagu îmbracă poezia în hainele copilăriei, o lume prolifică elegiei, purificată de imagini realizate de o simbolistică elevată, psihologică, filosofică, păstrând un nucleu al maturității în devenire. Un discurs liric bine stăpânit de un condei sigur, în care realul se deschide suprarealului, creionând imagini originale care merită atenția cititorului acestui gen liric, etceterist - ,,am gasit poezia închisă într-o inimă aruncată în ocean ca o comoară/ cuvintele grămăjoare de nisip îți puteau intra printre gene și atât/ nu ești ușor de impresionat valurile sufletului tău nu pot fi conduse/ de-asta am fugit la cerul acela de apă și am căutat liniștea ta./ când am găsit poezia asta plină de corali și alge m-am bucurat ca un copil/ aveam încă scoici agățate de păr și o meduză pe care o subestimasem/ îmi pișcase degetul dar nu mai conta puteam strânge luna într-o fotografie/ alergam norii și multe alte năzbâtii din astea/ iubirea poate încăpea într-o poezie și mai presus de toate/ fericirea ne transformă-n păsări./ așa am devenit poetă/ dragii bunicii.'' Închei acest episod, citându-l pe Ion Caraion care spunea despre puterea poeziei, în cartea sa ,,jurnal I'':,,nimic nu pare mai vulnerabil decât poezia - fie că trăgătorii văd, fie că sunt orbi arcașii...ea conține o forță... o suplețe ce se insinuează dincolo de pumnii, armele, violența celor ce-i poartă război...ea este tocmai ceea ce nu se poate înfrânge decât tot prin poezie...''.
Să redăm poeziei suplețea de altă dată aducâdu-i noi elemente care să stârnească interesul lectorului și, de ce nu, admirația și respectul.