la marginea adevărului
ne-adevărul se întinde ca un jeleu de zmeură
ora refuză să se închidă rotund
în sfârșit acum e timp destul
trupul meu ar putea învăța să mintă

prea multe întâmplări
cuvintele nu mai puteau fi iubite și nici urâte
nu se cădea să fie
jivine asupră-ne se pregăteau să sară
era tăcere rea și era zarvă
ferestrele se închideau pe rând și ceasurile
tot mai greu de purtat de-a lungul zilei și la-ncheietură

femeie sunt acum
întreg sângele meu – tămâie parfumată – îmi cere
ordinea primordială
să vreau și să doresc
de vise să mă aperi
și vise să îmbrac
să-nvăț din vremea asta a muri deodată