pe buzele mele frigul iernii
învins, sub așternuturile calde, visul
smuls cu tot cu rădăcini
aruncat în ger
ca un ban de argint
cerând la schimb ceva nenumit
și urme atât de albe pe zăpadă
încât altă zăpadă a căzut cu grijă,
alături...
ca iarba să poată străbate în grabă zilele reci
și urmele uitate să poată înflori
să pot înflori
de la degete spre mijloc
spre ochii cerului și ai câmpului
tăcerea dezlipită de pe buzele albe nu pentru iarnă va străluci
ea va sta într-una dintre cutiile cu cercei și brățări
și poate va lua forma verde a unei paftale
pentru anotimpul necunoscut în care mă îmbraci acum
mai atent ca niciodată