noaptea toate vrăbiile tac

se întamplă ca uneori să nu vreau să vorbesc deloc
ies afară îmi aprind o țigară și mă uit la un perete, la o bucată de cer, la moartea înceată a crengilor..
în timp ce fumul mă mentine ca un val de praf între două lumi
mă mai gândesc la chestii ce nu păreau așa importante la momentul lor
e ciudat să îți amintești numai tâmpenii
care te fac acum să te cauți și să nu mai gasești nimic din ce s-a petrecut mai frumos
nașpa e că abia acum tot ce a trecut ia forma frumosului
tâmplele sunt locuite de cât mai multe persoane și întamplări
m-am întrebat odată, în singurătatea mea de moment
cum ar fi fost dacă nu m-aș fi născut și apoi mi-am imaginat o palmă peste față și câteva râsete prostești în jurul meu
până am ajuns la filtru cu un zâmbet de ușurare înfășurat pe buze

în rest totul e haotic
trăiesc ca o vrabie nebună
pe o creangă aproape ruptă
și îmi place.