să-mi cunosc Domnul, gândeam...
picioarele alergau repede-repede
inima repeta câteva cuvinte la nesfârșit, neobosită
adormisem în iubirea Lui
Cel care a făcut încă o dimineață
și în aer moale de primăvară m-am trezit
în mâini ramuri moi
bune de așternut înaintea bucuriei
întrezărind cât de plină e lumea care dă la o parte acum porțile
cât de nouă și dintotdeauna

în urmă, ramurile abia ucise
închipuiau un mormânt, un pat moale și parfumat
pentru toate trupurile zdrobite
pentru timpul în care îmi voi putea aminti
care a fost primul cuvânt uitat
în dimineața aceea lumea era reală
întinsă înaintea inimilor noastre