așează-te lângă mine,
împreună vom dezlega cuvintele încrucișate ale vieții
și vom parcurge rânduri de durere, angajate fără carte de muncă
dar înainte de a-ntoarce pagina am să te rog să mă lași
să desenez ceva
ca să știe și ea că n-a fost chiar degeaba…
creionul cu mina albastră ca cerul desează o casă cu pereți ce nu vor să se-nchidă

o altă pagină mi se dă, plină de așteptări
și toate gândurile, cuvintele, temerile și tăcerile îi vor acoperi goliciunea
până când, sufocată, cedează
sub greutatea ochilor goi

creionul cu mina albastră desenează o ultimă casă
peretele coboară trăgând cortina cerului peste toată povestea
ușa deschisă ascunde câteva cuvinte
pitite în albastru
cred că fiecare își desenează viața
printre rânduri
cu condiția să poată să ascută o mină de cer răsturnat în oglindă