Inițial legătura predominantă între oameni era cea de cooperare.
În comuna primitivă exista o oarecare tendință a oamenilor de a muri cu ușurință (frig, foame, animale sălbatice, boli, bâte în cap de la tribul vecin, etc) astfel încât, de voie sau de nevoie, pentru a supraviețui ei trebuiau să își acopere unul altuia spatele, să aibă încredere unul în altul, să își împartășească ideile și proiectele.
Sigur nu am de unde ști exact cum era pe atunci, dar cred că dacă îți venea ideea să pui o cremene ascuțită în vărful unui par ca să poți ajunge la gâtul struțului nu aveai tendința să brevetezi invenția, cât preferai să le spui și celorlalți în speranța că poate vei schimba dieta pe bază de iarbă pe cea pe bază de carne de struț.
Această cooperare a creat probabil acel sentiment de morală pe care îl avem și astăzi. Nu era OK să furi pentru că rezultatul final ar fi fost că toți ar fi rămas să își păzească avutul, în loc să vâneze. Nu era OK să omori pe altul pentru că asta ar fi scăzut forța grupului și pentru că probabil oricum nu prea era timp să te omoare vreun consătean în loc de tigrul local. Dacă mințeai (pretinzând de exemplu că leoaica stă la muls) iarăși se crea o problemă. Sigur nu știu cum era treabă cu nevasta aproapelui, dar presupun că relațiile bărbat – femeie erau mai degrabă de tip erecție-viol decât de tip flori – mă doare capul.
Sigur această societate nu era ideală. Stilul erecție-viol putea fi un pic tensionant în cazul homesexualilor primitivi și poate că ocazional câte unul mai mare mai scăpa câte un buștean în capul vreunuia mai mic, dar sarcastic. Totuși sunt convins că, siliți de împrejurări, secole de-a rândul, oamenii au considerat cooperarea superioară competiției.
Problema a început să se schimbe când a apărut agricultura. Astăzi a sta sub soare la câmp să culegi sfecla pare un pic dificil și în orice caz o carieră neinteresantă – totuși comparată cu jobul de a lua antilopa din mijlocul hienelor, această ocupație seamănă clar cu o promovare. Stilul de viață țărănesc a devenit avantgardist și pâlcurile de primitivi care s-au prins primele că, dacă le legi cu liane, oile nu mai pleacă au început să se bucure de carne, lapte, brînză și, probabil, pizza, cu mult înaintea celor care au continuat să coopereze prin savane în a recolta măceșe.
Asta a fost un lucru bun, dar în același timp a eliberat mintea și programul oamenilor suficient cât să realizeze că există o diferență esențială de gust între cotletul și pielea animalului mâncat la comun, cu conotația că mai bine să fiarbă altul copitele și să le mănânce. Cu timpul a devenit frustrant să constați că pe frumoase trebuie să le violezi pe rând și a devenit clar pentru bărbatul primitiv că nu se poate regăsi fără un grup de 10-20 de femei care să îi gătească, să îi coase, să îi facă copii (sau măcar să încerce) numai lui. În plus s-au evidențiat diferențele locative majore între gura peșterii unde meditația îți putea fi întreruptă de grohăitul babuinilor, fundul peșterii unde îți picau toată ziua excremente de lilieci în cap și mijlocul peșterii unde era cald și bine.
Până la urmă apariția excesului și progresul a fost cea care a mutat morala umană de la colaborare și împărtășire la competiție, dominație și acaparare.
Omul se civiliza.
Când a ajuns destul de civilizat era deja epoca sclavagistă în care lucrurile erau destul de clare. Sclavii se trezeau de dimineață, luau o gustare, apoi plecau la servici. Munceau de dimineața până seara, cea mai mare parte a muncii lor mergând la alții care se îmbogățeau și decideau după bunul lor plac asupra vieții lor de sclavi .
Întrucât sistemul s-a dovedit viabil, funcționează, un pic modificat și acum