agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-08-28 | | Bătăile timpului nu se mai interpun între noi. Am câștigat un rămășag făcut de mult cu moartea. Zboară numerele, se zbenguie și se arată altă cireadă. Lasourile minții ne fură în alte dimensiuni. 3D 4D 5D se-amestecă – trei creme cu fructe sau feluri de înghețată în cornet. Se-aud alte voci decât cele omenești, un glas, o polifonie de culori sonore. Am plecat din camerele de dormit departe-n infinit. Paturile s-au umplut de vise și visele de relaxante aventuri. Parcă nu s-au petrecut în lume dezastre. Nici măcar certuri. Persistă din dueluri doar discordanțele în păreri. În vid cresc niște arbuști exotici neștiuți, pe care atlasul botanic nu și i-a putut imagina nicicând. În aburii tulpinilor foarte lungi se-ascund mii de ramificații, circuite permanent vii. Printre scările de verdeață, crengile și tulpinile lor cățărătoare ne strecurăm degetele și culegem fructe, păsări, jderi și mici mănunchiuri de flori, lăsate din timp de gândurile cele mai obscure, care ne-au frământat ori doar ne-au curtat vreodată, iată, ca fluturii din jungle, stepe tropicale și savane. Îmi pălmuiesc obrajii să mă dumiresc. Peste tot se-adună alte și alte creaturi, mecanisme complicate, dar îmi simt viața nepericlitată de nimic. Nu-mi lipsește nici lumina discutabilă de pe pământ, nici categoria cauzalității. Există în tot ce simt o logică. Pedalez printre farmece și construcții pe care nici mintea genialilor savanți nu și le-a imaginat. Pictograme și senzori tactili deosebiți palpită la fiecare cotitură. Perfuziile cu ambrozie și nectar ne conectează dintr-un server uriaș. Hesperus și Hiperboreea lui Culianu s-au perfectat aici peste sute și mii de ani. Frunze invizibile au blocat accesul spre trezirea, aruncarea omului în vechiul său trup. Trebuie să fie pe undeva escale în cunoașterea acestei lumi. Nu știm când vor apărea, dacă se vor ivi pe traseul acesta fascinant. Și la urma urmei de ce să nu fim mulțumiți și fericiți?! Ar mai fi fost ceva: am vrea totuși să retrăim, să continuăm povestea începută pe-o palmă instabilă de timp, de țărână, să o luăm complet de la început, dar nu pentru noi înșine, ci pentru binele celorlalți, care au dezertat sau au trădat. Dar ne dăm seama că existența aceea în lumea nedefinită, sălbăticită era foarte apasătoare, că față de ceea ce este pe-aici nu erau prea multe variante de rezolvare fericită. În depărtări mai sună gongul de final. Bătaia sa a durut aprins și de aceea mai durează destul de mult în alții. Dar pe noi ne-a propulsat în infinit. Ochii ni s-au deschis și se sărută, cântă, pictează, inventează. Inimile se întrepătrund, sufletele veghează. Nu ne mai este deloc teamă, avem agenda încărcată. Nu mai există priorități decât în sufletul lumii organizate să petreacă în această viață, pentru că prioritatea fiecăruia pentru fiecare ne-nglobează. Adevărurile nu se restrâng. Nu mai există anomalii, antinomii, antiteze, nici idiosincrazii. Binele se vede, răul nu. Nimicul s-a evaporat și el – totul are sens, iar noi suntem rețele de revărsare a iubirii, cupe falnice ce scot fiecare câte un clinchet când se întâlnesc prin univers. Răcoarea și căldura au altă consistență, decât temperatura din Hawai sau din Pacificul de Sud, mici diferențe acolo de anotimp, după cum puțini își imaginau să fie. Scrii, dezbați, străbați bine mersi, orice, oricând, cu cei dragi. Un ecou subteran se-aude însă undeva de jos. Știm ce se-ntâmplă și acolo. Ne rugăm ca până și chinul celorlalți să nu se prelungească, ori măcar să nu se intensifice. Dar nu ne este dat să îi discriminăm: ceea ce au dorit, au în sfârșit. Entitățile devin amorfe acolo. Dureros, este adevărat! Zăbrelele necunoașterii ori cele ale falsei cunoașteri dintre acești damnați cad continuu peste ei și nici că le pasă; așa au vrut și vor. Parcă n-am tot încerca și din locul unde am ajuns noi, frații lor vitregi, să-i îndrumăm, să-i ajutăm, să-i reabilităm! Recunoașterea a tot ceea ce a fost dat cu piciorul, batjocorit îi ține legați. Cu adevărul divin și cu dreptatea absolută nu este de glumit. Sunt programați în interior să fie așa, de neclintit în decăderea și prăbușirea lor. Nu-i mai animă altceva, or avea și ei încă un lucru de făcut: să se urmărească în eternitate cum ard și dispar; iar o iau de la-nceput și-i doare, și-i ustură, și nu le e niciun necaz. Asta au căutat, chiar dacă ne-au fost rude, iubiți, prieteni. Păcat de ceea ce se-ntâmplă permanent cu ei. Mare păcat! Am vrea să luăm timpul de la capăt și dacă ne-ar fi dat voie ei, am reuși să înduplecăm și trecutul. Iubirea noastră translucidă pentru ei totuși îi hrănește în adânc. E vorba de picătura săracului Lazăr, lacrima ce se prelinge din fiecare ochi celest pentru câte un bogat subteran. Nu este vorba despre vreun determinism, nu-i vorba de nedreptate, nu-i vorba de lipsa curajului unei revoluții pentru egalitate între toți care au trăit pe pământ. Lupta a fost până la urmă una individuală. Iar scopul, personal. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate