există zile în care îmi vine să mă ascund
în orbitele bunicului mort
să bat aiurea în nicovală
să forjez fierul pînă o să împrejmuiesc tot cerul cu un gard
decorat cu lei

sunt zile în care îmi lustruiesc singurătatea cu atîta patimă
de parcă aș fi un văcsuitor trist
că nu are urmași să-i ducă mai departe meșteșugul
nu mai pierd vremea cu întrebări dacă există viață în moarte
sau dacă dincolo arhanghelii joacă barbut
ori îmi trag la sorți cămașa stil army
sunt doar curios
dacă din întîmplare aș căpăta puteri supraomenești
și mi-aș deschide pieptul
oare din el ar ieși o lumină orbitoare spre care să se îndrepte toți
ca niște păianjeni de apă către o bulă de oxigen
sau pur și simplu un condamnat în formă de inimă s-ar ridica din genunchi
și-ar porni
spovedit
spre pluton

de la o vreme îmi vine să-mi întorc pielea pe dos
și să spun tuturor nu sunt eu acela pe care voi obișnuiți
să-l strigați emilică
nu sunt eu acela care înmulțește pîinea peștii castanele coapte în jar
nu sunt eu acela care scrie materiale de presă despre cum lazăr și-a luat moartea în spate
ca pe un camarad rănit în luptă și l-a cărat pînă la cel mai apropiat
punct sanitar


hai doamne să facem un schimb
fă-mă un simplu comunicat de presă pe care să-l trimiți în redacția unei zile
iar eu voi plînge oamenii în locul tău