„Minutul 175. Trenul pornește. Trec la fereastra din partea cealaltă, spre câmp. Sub lumina lunii, Bărăganul se întinde nesfârșit și în depărtare devine haotic. E luni, 10 octombrie 1938, mă cheamă Geo Bogza, am treizeci de ani și am vizitat pentru prima oară în viața mea Mizilul. Viața și lumea mi se par fantastice și de neînțeles.
P.S. În direcția Buzăului, trenul străbate ca un balaur câmpia fantastic luminată de lună” (1940) (Geo Bogza – „175 de minute la Mizil”; http://www.romeojulietalamizil.ro/pdf/175_DE_MINUTE.pdf)

Minutul... care-o fi. Opelul pornește. Nu pot să trec la fereastra cealaltă, că eu sunt șoferul. Sub lumina unui soare zgârcit, Bărăganul de întinde nesfârșit, dar n-am timp să-l studiez, că trebuie să mă uit la șosea. E vineri, 04 octombrie 2013, mă cheamă Florentina Dalian, am patruzeci și cinci de ani și am vizitat pentru a treia oară în viața mea Mizilul. Viața și lumea mi se par fantastice și de neînțeles.
P.S. În direcția Sloboziei, automobilul străbate câmpia oarecum luminată de soare...

Prima dată, și eu am vizitat Mizilul tot într-o zi de 10 octombrie, doar că la 70 de ani diferență față de Geo Bogza, adică în 2008. Și nu aveam 30, ci 40 de ani. Dar, la fel ca și pe scriitorul GB, și pe mine m-a impresionat drumul către Mizil. Parcă mă aflam într-o altă lume, parcă picasem în alt veac. Șoseaua, pe care întâlneai rar câte o căruță (de mașini, nici vorbă!), înfățișa privirii, de o parte și de cealaltă, câmpia încremenită, presărată, din loc în loc, cu fântâni cu cumpănă. Pe una chiar am fotografiat-o, iar fotografia am folosit-o, ulterior, la coperta cărții „Aceeași lună peste sat”. A doua oară, am fost în octombrie 2009. Și acum iată-mă pentru a treia oară, în 04 octombrie 2013, străbătând drumul Mizilului, cu aceeași încântare, cu prilejul Festivalului-concurs de literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”, aflat la a VII-a ediție. La mai multe!
Mizilul este orașul în care au loc două festivaluri/ concursuri literare pe an, care adună nu doar câștigătorii concursurilor, ci și personalități marcante ale lumii culturale românești. La Mizil i-am văzut și ascultat pe Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Tatiana Stepa, iar anul acesta ivitații de onoare au fost actorul și scriitorul Dan Puric și regizorul Dan Pița (care nu mai au nevoie de nicio prezentare). Ceea ce se petrece, cu consecvență, la Mizil, îmi întărește convingerea că, atunci când se dorește, se poate. Dar acolo se poate, deoarece există implicarea puternică a doi oameni: domnul Primar Emil Proșcan, om de cultură și scriitor, este cel care susține financiar și care se implică personal în organizare, primește invitații, moderează festivalul, face prezentările, oferă premiile. Dacă România ar avea numai astfel de primari, cultura ar fi repusă în locul ei de cinste cuvenit; un alt truditor al festivalului este poetul Lucian Mănăilescu, cel care se ocupă atât de concurs, cât și de revista „Ferestra”, apărută tot cu susținerea fianciară a domnului Emil Proșcan. Domnul Mănăilescu nu a lăsat revista să nu apară nici măcar atunci când ar fi avut un motiv întemeiat, numărul din septembrie a.c., dedicat concursului, fiind redactat de pe patul de spital. Alte cuvinte ar fi de prisos. Oricine știe cum stau lucrurile pe ici, pe colo, poate înțelege de ce există „fenomenul Mizil”.

În deschiderea evenimentului din 04 octombrie, domnul Emil Proșcan a prezentat invitații: Dan Puric, „omul frumos”, actor și scriitor, Dan Pița, regizor bine cunoscut și îndrăgit pentru filmele sale, doamna profesor Margareta Labiș, sora regretatului poet Nicolae Labiș, Virgil Diaconu, poetul care „locuiește într-o bătaie de inimă”, redactor șef al „Cafenelei literare”, Președinte al juriului la concursul de anul acesta, Ivan Pilchin, lector la Universitatea de Stat din Republica Moldova (Catedra „Literatură universală”), absolvent al aceleiași universități, facultatea de limbi străine, secția engleză-germană. Domnul Proșcan a propus și o temă de discuție (generoasă): despre viață. Fiecare a spus ce a crezut de cuviință, spectatorii (în proporție de 80% elevi de liceu, cinste lor!) au adresat întrebări, ca, de altfel, și telespectatorii, evenimentul fiind transmis în direct de televiziunea locală. Domnul Primar a dat numărul său de telefon la care puteau fi adresate întrebările, pe care, ulterior, le transmitea invitaților.

Virgil Diaconu a exprimat un gând frumos: „Mizez pe cei care trag lumea înainte, în primul rând pe artiști.” Dan Pița a vorbit despre recentul său film „Ceva bun de la viață” și ne-a anunțat că lucrează la o ecranizare a romanului „Chira Chiralina” de Panait Istrati. Personal, fiind o pasionată admiratoare a operei marelui scriitor, aștept cu interes filmul. Domnul Pița ne-a spus că a mai existat o singură ecranizare, rusească, a romanului, foarte veche, fără sonor și având o peliculă deteriorată.

Doamna Margareta Labiș a spus lucruri interesante, de istorie literară, despre fratele său, poetul trecut la cele veșnice la numai 21 de ani, în condiții încă neelucidate. Dintre „trăznăile” pe care le făcea, ne-a spus-o pe cea cu Ateneul. Revoltat de snobismul unora, care se îmbrăcau în haine de lux (gen frac și rochii lungi de seară) când majoritatea erau sărăcuți și prost îmbrăcați, fiind vremea teribililor ani de după război (aici mi-am amintit personajul Ladima al lui Camil Petrescu, care umbla îmbrăcat în uniforma militară, deoarece nu avea altă haină), într-o zi, Labiș a cumpărat, cu niște bani câștigați pe poezii, locul în loja regală de la Ateneu și s-a dus acolo îmbrăcat cu un cojocel ponosit și o căciulă țărănească pe cap. Când dirijorul orchestrei, George Georgescu, s-a întors să salute publicul, căutând disperat personajele importante din lojă, a dat cu ochii de Labiș, acesta și-a scos căciula și a salutat, obligându-l și pe Georgescu să salute. „Moartea căprioarei”, una dintre capodoperele poeziei românești, i-a fost inspirată poetului de împușcarea unui cerb de către tatăl său. Doamna Labiș ne-a spus că acea „soru-mea-i flămândă, bolnavă și pe moarte” era chiar ea și a făcut o descriere a foametei cumplite din acel an. În 1954, când a scris-o, Nicolae Labiș avea 19 ani. A plecat la București, în fugă, să publice poezia și a uitat-o acasă. Doamna Margareta a găsit-o, a citit-o („și am înțeles, atunci, că fratele meu e poet”) și i-a expediat-o. În amintirea poetului Nicolae Labiș, în special pentru tinerii care astăzi nu-l mai găsesc prin manuale, doamna Labiș a recitat trei poezii scrise de acesta: „Miorița”, „Moartea căprioarei” și „Noi, nu!”.

Dan Puric, foarte aplaudat și ovaționat de tinerii din sală, a avut o prestație excelentă (ca de obicei) și, pentru că tot fusese numit „specialist în viață”, a început cu îndemnul „Să vă feriți întotdeauna de specialiști în viață!”, adăugând că viața ne prinde mereu nepregătiți, mereu cu garda jos. Prin tot ce a spus, a transmis o infuzie de optimism sălii și m-am bucurat enorm, mai ales pentru tinerii prezenți, întrucât discuțiile porniseră într-o notă oarecum pesimistă. Trebuie să-i încurajăm și să le dăm speranțe acestor tineri. Despre toate lucrurile spuse de artist nu voi scrie, întrucât ele au farmec povestite de el. Voi menționa numai răspunsul său la întrebarea adresată de un telespectaor: „Aveți cont de facebook?” Răspunsul a fost: „Nu. Am avut. Dar l-am închis. Aveam vreo 90.000 de like-uri, adică d-ăia care mă iubesc. S-a întâmplat că a ars cantina acolo, la Părintele Tănase1) și nu mai aveau copiii ăia unde mânca. Am scris pe facebook rugând pe admiratori să dea fiecare câte un euro ca să poată fi refăcută cantina. Vă dați seama ce s-ar fi putut face cu 90.000 de euro? Dar câți credeți că au donat? Trei! Am înțeles atunci că din cei 90.000, doar trei erau adevărați. Și tot atunci am hotărât să închid contul.” Mărturisirea lui Dan Puric mi-a amintit titlul cărții unui alt Dan (Mircea Cipariu): „Singurătatea vine pe facebook”.
Din păcate, artistul Dan Puric a trebuit să plece la o repetiție, astfel că nu a rămas cu noi până la sfârșit. A urmat momentul premierii câștigătorilor, repede, repejor, că se cam scursese timpul alocat festivității. Toate momentele evenimentului au fost presărate cu muzică de calitate interpretată de cvartetul „4 Art” (http://cvartet4art.ro/), având în componență artiștii: Diana Pîrgaru (vioară), Radu Barabancea (vioară), Georgiana Munteanu (violă) și Andrei Frîncu (contrabas).

Invitații au continuat discuțiile la o agapă. M-am bucurat să-i revăd pe Florin Dochia (Marele premiu – poezie), Florina Isache (Premiul I poezie), pe Virgil Diaconu (Președinte juriu), Lucian Mănăilescu (organizator), Emil Proșcan (Primar), Niculai Tăicuțu (membru în juriu; din păcate plecat mai devreme, cu treburi importante, dar am apucat să schimbăm câteva impresii în biroul domnului Primar înainte de începerea festivității) și să-i cunosc pe Cecilia Moldovan (locul III poezie) și pe regizorul Dan Pița. Au fost oferite cărți și reviste („Ferestra” – Mizil, „Spații culturale” – Rm. Sărat, „Helis” – Slobozia, "Revista Nouă" - Câmpina).
Ora 14:30. Articolul se încheie aici. E 05 octombrie, 2013, mă cheamă Florentina Dalian și mă gândesc deja când voi revedea a patra oară Mizilul. Până atunci, mulțumiri organizatorilor și juriului pentru bucuria pe care am trăit-o la acest eveniment cultural. Felicitări! Viața și lumea mi se par atât de frumoase, cu tot fantasticul și neînțelesul lor...

Câstigătorii Concursului Național de Literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil, 2013

Juriul, format din scriitorii Virgil Diaconu, președinte, Emil Proșcan, primarul orașului Mizil, Niculai Tăicuțu, Emil Niculescu, Lucian Mănăilescu, membrii ai USR, a acordat următoarele premii literare:


POEZIE

Florin DOCHIA (Câmpina)/ Marele Premiu

Florina ISACHE (Roșiorii de Vede) - Premiul I
Maria PILCHIN (Chișinău) - Premiul II
Cecilia MOLDOVAN (Bacău) - Premiul III
Sorin LUCACI (București) - Premiul rev. Cafeneaua literară
Raul COLDEA (Brașov) - Premiul Revista Nouă
Oana PUGHINEANU (Cluj-Napoca) - Premiul revistei Fereastra

MENÞIUNI:
Vlad SIBECHI (Boroaia - Suceava); Silvia Bitere (Constanța), Leonard Ancuța (București)


PROZA

Loredana DALIAN (Slobozia) - Premiul I
Cristian MELESTEU (Pitești) - Premiul II
Viorel SAVIN (Mărgineni - Bacău) - Premiul III
Alexandru JURCAN (Cluj-Napoca) - Premiul Revista Nouă; Premiul revistei Bucureștiul literar
Diana TRANDAFIR (Câmpina) - Premiul rev. Cafeneaua literară
Dorin Mureșan (Cluj-Napoca) / Premiul revistei Fereastra
Adelina Bălan (Bacău) - Premiul revistei Oglinda literară
Ana Maria Botez (Brăila) - Premiul pentru debut

MENÞIUNI:
Ion Roșioru (Hârșova), Maria Nițu (Timișoara), Cristina Gogata (Cluj)

________________________


1) Părintele Nicolae Tănase găzduiește și hrănește, în Valea Plopului, în jur de 400 de copii, unii dintre ei salvați de la avort.