merge domol pe Copou. până la tren e timp berechet.
lasă-ți pașii în voie, cunosc drumul.
nu-s frunze-n roire de vânt și nici cele pe care le simți sub picior,sunt amintirile tale Ioane. nu la anume frunze gândul să-ți fie ci lasă-te-n voia și-atingerea lor să le simți ca o stare. e-o stare de bine...
nu-i adierea vântului ce-ți răvășește părul albit ci fâlfâitul de-aripe a tinerețelor duse.
o ceată de tineri trece și auzi în urmă o voce de fată râzând:...Einstein... ba parcă mai mult e Geppetto...
râde și el sub mustăți afumate.
să nu-mi spui că ești tu, Ionică. în fața lui e o doamnă micuță cu o pălărie maron pusă cochet pe părul buclat și cărunt. e toată un zâmbet. habar n-are cine-i. pe umăr poșeta și de mâner ține un cărucior cu gutui.
ba chiar eu sunt, zise,sărut mâna, ce faci... galbenă gutuie dulce amăruie...
nu te-ai schimbat,tot șugubăț... să nu încurcăm drumul,hai
să ne așezăm pe bancă. de ce nu, zise el,gândind,cine-o fi,
mă simt onorat de-acostare. mărinimos soarele-i învăluie blând. doi bătrânei pe o bancă.
acu,zise ea cu un ton prefăcut morăcănos, ar trebui să-ți dau măcar două palme înainte să te înreb unde-ai dispărut atunci.
când, se-ntrebă el în gând,zise: m-a furat viața, tu?
eu,eu ce puteam să mai fac? m-am împăcat cu el și ne-am căsătorit,avem un băiat care are și el doi copii, la el merg
să le fac compot și gem de gutui.
hopa, gândi el, i-am stricat o relație, oi fi având eu una cu ea? plusă: și băiatul... nu cumva...
nu știu ca seamănă cu mine doar ochii... ia stai, ce-i cu privirea asta? sincer,tu știi cu cine vorbești? eram sigură... avea în glas o notă de reproș. măi să fie, cine-o fi? o auzi: casa Ponor, cenaclu, aveai costum de tergal negru, gulerul alb al cămășii răsfrânt, păr negru ondulat
și ochi ca de drac când mai privit de m-am speriat și mi-am
acoperit sânii crezând că sunt goală. când am ieșit m-ai luat de mână. aveai mâna fierbinte. te-ai aplecat la urechea mea: arăți ca o căprioară dar cred că tu ești o panteră. m-ai dus în parc am servit o cafea ne-am sărutat am râs cânt tu me-ai zis : dacă aș fi Maiakovski ți-aș întreba, precrasnâe hazaica, tu ai putea să cânți din flautul burlanelor...
îi sună telefonul,Vivaldi,primăvara...cugetă: primăvara și vara sunt poezii,toamna o proză rimată sau nu și iarna-i
uitare doar albul zăpezii răscolite de vânt...
da tu, vin, sunt aproape...m-așteaptă nora pe Karl Marx,
pa ...

de undeva dinspre gară un tren îl chema...
pășea dând a mirare din cap.
pe Copou e toamnă,cad frunze...