Cuvântul

Democrit spunea ”Cuvântul este o umbră a faptei” și, prin urmare, oamenii s-au apropiat între ei pentru a prezenta faptele, dorințele, bucuriile, creațiile și a le dezvălui semenilor.
Autorul se dorește înțeles, dar mai ales acceptat. Clipele lui de căutare sunt de fapt clipe de regăsire în percepția cititorului. Creatorul rămâne cu sufletul în rădăcina copacului sub care pământul natal își strigă numele. Toți acei oameni care înfăptuiesc promovarea culturii în forma unei reviste sau cărți sunt purtători de poveri, de doruri, de dăruiri. Rămâne lăudabilă forma lor de exprimare. Scriitorii își păstreză forma de exprimare oriunde s-ar afla. Formarea și menținerea revistelor de literatură se încadrează într-un spațiu dedicat oamenilor cu poftă de aprofundare, dar și domolire a setei de cunoaștere sau, de ce nu, de percepție a unor vibrații sensibile în partea poetului, ori demonstrative în partea prozatorului sau eseistului.
Scriitorul caută poveri răstălmăcind urme. Dăruirea lui este fapta cuvântului. O destăinuire care încearcă să ajungă regăsirea dorurilor sale. Peregrinările prin lume și adaptarea îl situează pe autor la un nivel înalt al acceptării și spunerii față de realitatea prea încărcată cu polemici și intrigi politice. Ne gândim la pașnica interpretare a comuniunii, la adevăr și la punctele esențiale în priviri netete golite de prejudecăți. Încercăm să acceptăm punctele de vedere și să înțelegem tăcerea. Acesta este de fapt acceptul scriitorului cu muza sa.
Să dăm crezare autorului. Căutarea sa devine vindecarea ta. Fericirea lui devine înseninarea ta. Plânsul lui devine grija ta. Să dăm crezare autorului și să-i respectăm cuvântul, pentru că, indiferent dacă acesta și-a creat un text simplu în lectura ta, a fost conceput cu speranță în viziunea lui. Construirea teoriilor slăbește adevărata percepție. Cuvintele nu sunt goale. Căutarea unui înțeles depinde de sufletul cititorului. Golul nu există în cuvinte. Golul există în noi. Dacă percepția e nulă, adunarea sentimentelor în fața cuvântătorului scade înșiruirea talentului pus pe tapet de dragul aprobărilor.
Nu există cuvinte goale. Noi suntem goi. Talent are fiecare cuvânt. Puterea lui stă uneori în fapte, dar noi, mici și întrebători, bănuitori și otrăvitori, găsim sensuri obscure. Nu putem formula toată durerea sau toată fericirea prin cuvinte, dar înțelesul prinde aripi dacă vine din inimă. Și savanții tac. Ei, ce putem reproșa tăcerii? Poate înțelepciunea? Fapta? Gândul?
Reproșurile lovesc mai tare decât o furtună de nisip. Cititorul nu e înșelat de scrierea cuiva, ci împovărat cu imagini pentru care sufletul lui e prea mic pentru a le înțelege. Înșelăciunea vine din interior. Dacă ai puterea de a trece peste mărinimie, rădăcina urii crescute în tine, considerat probabil un balsam vindecător, te poți considera în primul rând Om.