cu firească fereală de ridicol
respir lângă tine meșteșugite cuvinte
făcându-le grinzi de susținere
pentru acoperișul nostru expus
răutăților vieții
și pare că totul e bine
dar nu înțeleg
de ce de o vreme fără chiloți
dai cu toporul în grinzi
și-acoperișul cu grindini îl ciurui
mă simt parcă aș fi cămașa ta mototolită de noapte
o umbră cade atunci pieziș între noi
și-o liniște neagră cu buline de gri
mă-nfășoară și mă întoarce pe-o parte
te liniștești văzându-mi doar torsul
mă iei în brațe spunându-mi e bine așa
eu nu te mai pot auzi
alături și cât de departe... cât de departe...