Astăzi am fost la o întâlnire de afaceri cu un frizer din Constanța. În timp ce se lupta cu entropia accentuată a pilozității mele capilare omul a început să îmi explice cât de entuziast este în relația cu jocul de table, fapt destul de transparent având în vedere tabla deschisă și oponenții așteptând la rând (deși, nici unul nu părea cu adevărat tuns). Din discursul lui spontan reiese că jocul lui se apropie de perfecțiune, facilitat fiind de modul în care înțelege zarrile, cele 21 de combninații posibile și capacitatea lui intrinsecă de a da bine cu ele. Practic nu pierde decât atunci cînd vine un altul care dă ceva mai bine.
În context mi-a atras atenția că zarurile sunt blestemate, fie și numai pentru faptul că romanii au tras la sorți, cu ajutorul lor, cămașa lui Cristos (fapt care nu m-a uimit având în vedere propriile mele observații de la yams).
Luînd cumințenia mea (caracteristică interacțiunii cu persoane ținând obiecte ascuțite în proximitatea vascularizației gâtului meu) ca interes, a început să-mi depene povestea actualului set de joc. Pulurile sunt din bronz, ornate cu migală (cu ajutorul unui burghiu special, obținut cu dificultate) cu zvastica hitleristă, în timp ce setul advers de puluri sunt de inox, având gravate pe ele steaua lui Stalin. Zarurile sunt de argint, obținut prin topirea unor monede cu efigia regelui Carol (și numai zgârcenia și lipsa de viziune ale nevestei l-au privat de visul de a-și face zarurile din aur). Scaunele combatanților sunt două buturugi, cioplite, șlefuite, fierte și lăcuite, în forma unor poliedre a căror laturi sunt ornamentate cu ghinturi străluccitoare dispuse în formă de stea sovietică (o latură), svastică, steaua lui David, crucea ortodoxă și "S" de la Suzuky celelalte. Aliniamentul ghinturilor a necesitat poloboc și șubler și am putut doar să îmi exprim regretul de a alege să mă tund într-o seară, ratând strălucirea lor diurnă.
Deși explicarea tuturor acestor detalii a împietat oarecum ritmul tunderii, momentul briciului a venit la jumătatea povestirii.
A fost și momentul în care am atacat o latură vulnerabilă a vieții lui - l-am întrebat dacă a făcut puluri de schimb pentru cazul în care vreun oponent ar mânca vreunul după marț. Mi-a aruncat o privire uimită, cam cum îmi imaginez că a fost și privirea lui Magelan la ieșirea din strâmtoare - pare că acest aspect fusese complet și impardonabil neglijat.
Asigurându-mă de grija specială pe care o dă numărării pulurilor după fiecare partidă am simțit în privirea-i concentrată și pansativă hotărârea de a se întoarce la strung pentru a se asigura de genul ăsta de necaz plauzibil.
Am înțeles de ce din perspectiva pletoșilor anoșto în căutare de stilist locul părea destul de pustiu, dar primitor și atrăgător din perspectiva îndrăgostiților de table și frumos.
Am plătit fără a-mi declina calitatea de medic, interesul la limita psihiatriei intervenționiste față de modul în care omul își conducea viața. la urma urmei tipul acesta de nebunie simpatică va fi mereu de preferat aparentei noastre sănătăți mintale.