"Atunci pleci", zice ca și cum răspunsul său ar fi o întrebare. Atunci pleci, e unicul lucru pe care îndrăznește să-l murmure ca și cum absența mea ar rezolva atâția ani de teribilă milă. Atunci pleci, interoghează ca o afirmație întinsă peste imposibilitatea de-a ne vedea mai mult de două minute fără să ne certăm. Atunci pleci, confirmarea că dragostea noastră a fost zdrobită implacabil de către rutină. Atunci pleci, sentința negreșită a judecății adevărului că ni s-au terminat cuvintele. Atunci pleci, camuflaj infam al ruperii noastre definitive. Nu, răspund fără ezitare, rămân.